Un nou acord între Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Politehnica din București
-
20 Noiembrie 2021 15:42
Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) și Universitatea Politehnica din București (UPB) și-au extins colaborarea începută pe acordul de dublă-diplomă,scr infopruut.ro.
Astfel, potrivit sursei citate, în cadrul unei întrevederi la București, Mihnea Costoiu și Viorel Bostan, rectorii celor două instituții superioare, au parafat, la 18 noiembrie 2021, prelungirea acordului de dublă-diplomă la programele de masterat pentru încă 4 ani, incluzând totodată și alte noi programe de studii în acest acord.
„Mă bucur să anunț că, în cadrul întâlnirii de ieri, am extins parteneriatul Universității Politehnica din București (UPB) cu Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM). Este un parteneriat care vizează atât un acord de dublă-diplomă și cercetare științifică, cât și alte elemente esențiale pregătirii inginerilor și includerii acestora în piața muncii. Îi mulțumesc domnului prof.univ.dr.hab. Viorel Bostan, rector al UTM, pentru deschiderea pe care a arătat-o, cât și domnilor Dinu Țurcanu, prorector al UTM și Horia Necula, prorector al UPB, pentru facilitarea acestei colaborări care ne va ajuta să oferim mai multe oportunități studenților și cercetătorilor din cele două state”, a subliniat Mihnea Costoiu, rector al UPB.
La întâlnirea respectivă au mai participat și Horia Necula și Dinu Țurcanu, prorectorii celor două universități. Astfel, prorectorul UTM a specificat că a fost făcut „un prim pas important în cadrul unei colaborări de durată cu partenerii noștri strategici – UPB”.
„A fost semnat Actul Adițional la Acordul de Dublă-Diplomă, prin care a fost inițiat proiectul de Dublă Diplomă la ciclul II, Masterat între UTM, Facultatea Electronică și Telecomunicații și UPB. De asemenea, au fost organizate întâlniri fructuoase cu rectorul Universității Politehnica din București, precum și alți distinși membri ai comunității UPB. Am apreciat deschiderea cu care ne primesc mereu și sper că multe subiecte discutate vor fi implementate în cadrul parteneriatului nostru comun”, a declarat Dinu Țurcanu.
Totodată, părțile au vorbit despre colaborarea dintre cele două universități pe subiecte de instruire în domeniul învățământului superior tehnic, cercetarea științifică, dar și despre alte subiecte tangențiale pregătirii inginerilor și corespunderii acestora cu cerințele pieței muncii.