Un miting de comemorare a victimelor regimului comunist va avea loc în data de 23 august

  • 21 August 2019 13:50
Un miting de comemorare a victimelor regimului comunist va avea loc în data de 23 august

Un miting de comemorare a victimelor regimului comunist va avea loc în seara zile de 23 august în Parcul Catedralei din Chișinău, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la semnarea Pactului Molotov-Ribbentropp, în urma căruia, în 1940, Basarabia, până atunci parte a Statului Român, a fost ocupată de către URSS. Pactul a fost semnat între URSS și Germania nazistă la 23 august 1939.

Mitingul va fi organizat de un către un grup de istorici și oameni de cultură  din Republica Moldova și România.

Istoricul Anatol Petrencu, unul dintre organizatorii mitingului, a declarat că este nefiresc ca într-o zi să fie comemorate victimele unui regim totalitar, iar a doua zi să fie sărbătoriți cei care i-au masacrat.

El a făcut aceste declarații în contextul în care Guvernul condus de Maia Sandu a recunoscut ziua de 23 august drept Zi europeană de comemorare a victimelor tuturor regimurilor totalitare și autoritare.

Pe de altă parte, președintele Igor Dodon, a lansat inițiativa de a organiza la 24 august, zi în care în 1944 trupele sovietice au reocupat Basarabia, în urma operației Iași-Chișinău, „un concert grandios” dedicat „eliberării Moldovei de fascism”.

 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
11,63
Nori împrăștiați
Umiditate:84 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
16
Fri
10
Sat
13
Sun
15
Arhivă Radio Chișinău