Un membru CSM riscă să-și piardă mandatul înainte de termen
-
26 August 2020 09:43
Autoritatea Națională de Integritate a emis actul de constatare în privința lui Dorel Musteață, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Potrivit ANI, din februarie 2019 până în iulie 2020, în timpul exercitării calității de membru al CSM, acesta a admis stare de incompatibilitate de funcție, deținând în același timp și calitatea de membru al Consiliului Institutului Național al Justiției, transmite IPN.
„Fiindu-i solicitat punctul de vedere, subiectul vizat a menționat că a exercitat a doua funcție, în cadrul Consiliului INJ, în calitate de judecător și nu în cea de membru al CSM. Totuși, inspectorul de integritate a remarcat faptul că, în sensul legislației cu privire la Consiliului Superior Magistraturii, instituția desemnează judecătorii în Consiliul INJ, care își exercită atribuțiile sale, iar cei care sunt detașați din funcția de judecător la CSM nu dispun de dreptul de a accede în cadrul acestui Consiliu”, se menționează într-un comunicat de presă al ANI.
Dorel Musteață a avut la dispoziție termenul legal de 30 de zile, pentru a demisiona din una dintre cele două funcții. Această acțiune fiind realizată abia în iulie 2020, când, la cererea acestuia, a fost emisă o hotărâre prin care s-a încetat calitatea sa de membru în Consiliul INJ, depășind astfel cu mult termenul prescris de lege.
Dacă actul de constatare va rămâne definitiv, ANI va sesiza instituția competentă pentru a iniția procedura de încetare înainte de termen a mandatului actual, cea de membru al CSM. La fel, riscă să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pentru un termen de 3 ani, urmând să fie înscris și în Registrul Interdicțiilor al ANI.