Un membru CO al TRM își RETRAGE votul în favoarea noului director
-
30 Iunie 2015 18:41
Unul din membrii Consiliului de Observatori ai Companiei Teleradio-Moldova Petru Grozavu va cere în instanță anularea deciziei prin care Olga Bordeianu a fost aleasă în funcția de președinte al Instituției publice.
El a anunțat în urmă cu câteva săptămâni despre retragerea votului său din 4 iunie, privind alegerea Olgăi Bordeianu în această funcție pentru că a făcut uz de fals în acte, transmite IPN.
Membrii CO s-au întrunit astăzi în ședință și au decis că Olga Bordeianu își poate începe activitatea în calitate de președinte al companiei Teleradio-Moldova deoarece legea nu permite retragerea votului. Președintele CO Ludmila Vasilache, a declarat pentru IPN că Olga Bordeianu ar putea acționa în judecată Consiliul după cum s-a exprimat astăzi în ședință.
Amintim că Olga Bordeianu a menționat în CV său că a absolvit New York Film Academy, specialitatea de producător TV și regie. Însă în presă a apărut informația că ea nu a făcut studii la New York. Bordeianu a explicat mai târziu că a făcut cursuri organizate de academia respectivă la Moscova.