Un medic din Chișinău a primit o pedeapsă cu suspendare pentru malpraxis. Procurorii au contestat sentința
-
12 Iunie 11:44
Procuratura municipiului Chișinău anunță că laJudecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a fost pronunțată o sentință într-o cauză penală de învinuire a unui medic anesteziolog-reanimatolog de comiterea infracțiunii de încălcare din neglijență a regulilor sau metodelor de acordare a asistenței medicale (art.213 lit.b) din Codul penal).
Inculpatul a fost condamnat la închisoare pe un termen de 1 an, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de probă de 2 ani.
Procurorii au declarat apel împotriva sentinței, solicitând aplicarea pedepsei complementare cu privarea de dreptul de a exercita activitate în domeniul medical pe un termen de 5 ani.
Acuzatorii de stat au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la 07 aprilie 2022, aflându-se la locul de muncă în calitate de medic anesteziolog - reanimatolog al Instituției Medico-Sanitar Publice „Institutul Oncologic”, a neglijat regulile și metodele de acordare a asistenței medicale a unei paciente în vârstă de 51 de ani, care au dus la decesul ultimei.
Mai exact, la 07 aprilie 2022, femeia, a fost spitalizată pentru tratament, cu diagnosticul - Tumora uter cu evoluție imprevizibilă și necunoscută. În continuare, pe perioada 07 aprilie 2022 – 11 aprilie 2022, medicul anesteziolog - reanimatolog, având o atitudine neconștiincioasă față de obligațiile de serviciu, a coordonat, monitorizat și evaluat necorespunzător calitatea asistenței medicale prestate pacientului, nu a acționat diligent și tactic pe parcursul acordării asistenței preanestezice, intraanestezice și postanestezice pacientului. Deși era obligat și trebuia să prevadă și să înlăture toate eventualele riscuri de cauzare a leziunilor, a efectuat manevra de intubație orotraheală a pacientei, fapt ce a dus la decesul ei.
Raportul de expertiză medico-legală a atestat legătură de cauzalitate directă între acțiunile medicului și consecințele prejudiciabile.
Inculpatul a pledat nevinovat.