Un loc pentru o călătorie în spațiu cu Jeff Bezos, vândut cu 28 de milioane de dolari la licitație

  • 13 Iunie 2021 10:25
Un loc pentru o călătorie în spațiu cu Jeff Bezos, vândut cu 28 de milioane de dolari la licitație

Un bogat și fericit câștigător a plătit sâmbătă 28 de milioane de dolari pentru un loc scos la licitație pentru a-l însoți pe Jeff Bezos în primul zbor de turism spațial al societății Blue Origin, care se va desfășura pe 20 iulie, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Câștigătorul, a cărui identitate va fi cunoscută în săptămânile următoare, i-a depășit cu miza sa pe cei circa 20 de concurenți la licitația finală online ce a durat mai puțin de 10 minute.

Procesul licitației a început în luna mai, cu mize care au atins joi 4,8 milioane de dolari. Acesta a fost sâmbătă prețul de pornire pentru vânzarea locului ce va fi ocupat alături de alte trei, pe care vor sta fondatorul Amazon, fratele său, Mark, și încă un turist spațial a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Miza a crescut repede la 10 milioane de dolari, după care participanții au plusat progresiv cu câte un milion, licitația fiind închisă cu oferta de 28 de milioane de dolari. Cel care a adjudecat locul va trebui să plătească și un comision de 6% casei de licitații RR Auction.

Suma de 28 de milioane de dolari va ajunge la o fundație creată de Blue Origin pentru încurajarea tinerilor să se dedice profesiilor științifice.

Jeff Bezos, care luna viitoare va părăsi postul de șef al Amazon, a anunțat la începutul acestei luni că va participa la primul zbor uman al rachetei New Shepard.

Capsula rachetei, dotată cu opt hublouri, poate găzdui cel mult șase persoane. Racheta va fi lansată dintr-un deșert la vest de Texas și capsula se va separa la o altitudine de 75 de kilometri, continuându-și traiectoria până la depășirea altitudinii de 100 de kilometri, limita între atmosfera terestră și spațiu.

Pasagerii vor putea apoi pluti în imponderabilitate timp de aproximativ trei minute și privi curbura Terrei. În acest timp, racheta va coborî pentru o aterizare verticală și capsula va iniția la rândul ei o coborâre spre Terra, unde înaintea aterizării în deșert va fi frânată de trei parașute mari și retrorachete.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
1,63
Cer fragmentat
Umiditate:70 %
Vint:4,63 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău