Un judecător va ajunge pe banca acuzaților pentru fals în declarația de avere

  • 02 Mai 10:55
Un judecător va ajunge pe banca acuzaților pentru fals în declarația de avere

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și expedierea în instanța de judecată pentru examinare în fond, cauza penală de învinuire a unui judecător căruia i se incriminează săvârșirea infracțiunii prelungită de fals în declarații, prin includerea intenționată a unor date incomplete și neincluderea intenționată a unor date în declarația de avere și interese personale.

Cauza penală a fost inițiată în luna ianuarie de către Procurorul General.

Potrivit Procuraturii Anticorupție, în anul 2019, judecătorul nu ar fi inclus în declarația de avere venitul în sumă de 120 000 de euro, obținut din vânzarea unui apartament din municipiul Chișinău, indicând doar suma de 1 364 783 de lei (echivalentul a 70 000 de euro).

De asemenea, în același an, judecătorul nu ar fi declarat posesia unui automobil de model Mercedes GLE, care nu a fost inclus în declarațiile de avere nici în anii următori.

În anul 2021, acesta nu ar fi declarat un împrumut acordat și nici venitul obținut din vânzarea unui automobil, în sumă de 300 000 de lei, și suma de 20 000 de euro provenită din restituirea parțială a unui împrumut acordat în anul 2019, indică sursa citată

Învinuitul nu și-a recunoscut vinovăția.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede amendă de până la 30 000 de lei sau închisoare de până la un an, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la doi la cinci ani.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:6,17 m/s
Sun
11
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău