Un incendiu a izbucnit într-o zonă militară turcă din apropiere de granița cu Siria
-
13 Iulie 2017 09:25
Un incendiu puternic a izbucnit joi într-o zonă militară din provincia Kilis din sudul Turciei, la frontiera cu Siria, și zece soldați au suferit intoxicări de gravitate medie cu fum, a anunțat biroul guvernatorului acestei provincii, informează agenția de presă Reuters.
Postul CNN Turk a difuzat imagini în care putea fi văzut un fum negru ridicându-se spre cer deasupra incendiului, care s-a extins la un depozit de muniții și a declanșat mici explozii, potrivit comunicatului emis de biroul guvernatorului.
În comunicat se subliniază că pompierii luptă pentru a stinge incendiul, iar soldații afectați au fost transportați la un spital din orașul Kilis, pentru tratament.
Cauza incendiului nu este deocamdată cunoscută.
Baza militară la care a izbucnit incendiul se află pe drumul ce leagă Kilis de Gaziantep, cel mai mare oraș din regiune. Traficul pe autostradă a fost întrerupt la orele 04:00 (01:00 GMT) din cauza focului, a anunțat agenția de presă turcă Dogan.