Un grup de ofițeri cere dezmințirea declarațiilor în care au fost vizați
-
26 Februarie 2020 14:53
Un grup de ofițeri cere dezmințirea declarațiilor în care au fost vizați, considerându-le calomnioase. Ofițerii afirmă că sunt observatori ai Organizației obștești internaționale de Căzăcime Cernomorsk din Ucraina, cu oficiul legal înregistrat în orașul Kiev, iar acuzațiile care le-au fost aduse le „lezează demnitatea de militari și de patrioți ai acestui pământ”.
„Suntem observatori ai acestei organizații, deoarece este dreptul nostru personal și liberal pentru a fi pe viitor membri ai organizației internaționale, conform acestui statut al veteranilor și pentru că avem rude apropiate cu identitate din Ucraina”, se spune într-o declarație semnată de coloneii în rezervă – Vasile Severin, Andrei Vataman și Mihail Garabovschii.
Într-o conferință de presă la IPN, Mihail Garabovschii a declarat că declarația vine în contextul în care, acum câteva zile, Anatolie Caraman a dezinformat referitor la activitatea lui și a colegilor săi. În opinia sa, se încearcă inducerea în eroare a societății, prin informarea greșită, de către persoane care au promovat anterior ideile unor partide sau chiar au aderat la formațiuni politice.
„Această organizație obștească de căzăcime deține toate actele juridice legale sub controlul statului pe teritoriul Ucrainei. Ca urmare, sunt organizate filiale și în ale țări, cum ar fi Armenia, Franța, Germania, Bavaria, SUA, Australia, Marea Britanie, Polonia, România, dar și alte organizații primare formate pe teritoriul Ucrainei”, susține Mihail Garabovschii.
Ofițerul a menționat că el, împreună cu colegii săi, a fost invitat pentru participare în această organizație de căzăcime, în calitate de oaspeți, observatori, în scop de schimb de experiență. „Gradele de „general-harunjăn” au fost acordate în internul organizației obștești de căzăcime Cernomorsk din Ucraina pentru participarea la conferințele comune, ca grade și titlu obștesc, conform statutului acestei organizații”, a mai spus Mihail Garabovschii.
Vasile Severin a declarat că cei care au făcut declarațiile ar fi putut, cel puțin, să aibă o discuție cu ei. „Noi suntem cetățeni ai Republicii Moldova și noi am luptat pentru țara aceasta. Eu mi-am pus viața pe altar pentru această țară, în 1990, 1991, când am format batalionul cu destinație specială. Primii am fost noi în foc, nu a fost domnul Caraman, care pe atunci era sectorist. Cum el a putut să mă numească trădător al țării, când eu mi-am riscat sănătatea și am devenit invalid de gradul doi?”, spune colonelul în rezervă.
Ofițerii au mai spus că s-au adresat organelor procuraturii, ministerelor de forță și Ambasadei Ucrainei pentru aprecierea juridică și politică a declarațiilor în care au fost vizați.