Un grup de diplomați debutanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au depus jurământul de credință al funcționarului public

  • 11 Martie 14:45
Un grup de diplomați debutanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au depus jurământul de credință al funcționarului public

Un grup de diplomați debutanți din cadrul Ministerului Afacerilor Externe au depus jurământul de credință al funcționarului public în cadrul ceremoniei oficiale organizată în incinta MAE, în prezența ministrului Mihai Popșoi, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova.

Funcționarii publici au jurat să respecte Constituția Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, să apere suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova, să execute obiectiv și imparțial legile țării, să îndeplinească în mod conștiincios obligațiile ce le revin în exercitarea funcției publice și să respecte normele de conduită profesională.

Vicepremierul Mihai Popșoi a adresat un mesaj de felicitare celor 14 angajați menționând: „Va mulțumesc pentru devotamentul și alegerea care ați făcut-o, deoarece diplomația nu este o profesie ușoară, dar este una extrem de nobilă, mai cu seamă în aceste momente complicate prin care trece țara noastră. Eforturile pe care le depune diplomația noastră trebuie să compenseze acele mici deficiențe la capitolul economic, securitate și apărare, de aceea este importantă diplomația noastră, pentru că având resurse puține putem face lucruri mari.”

La eveniment a fost prezent și primul ministru al afacerilor externe, Nicolae Țîu care a îndemnat tinerii diplomați să fie încrezuți în propriile forțe întru dezvoltarea diplomației Republicii Moldova.

De asemenea în cadrul ceremoniei a fost dată citire listei angajaților cărora li s-au atribuit rangurile diplomatice în funcție de vechimea în muncă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-4,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău