Un fost senator rus, dat afară din partidul lui Putin, a fost găsit mort într-un hotel din Moscova

  • 02 Martie 14:07
Un fost senator rus, dat afară din partidul lui Putin, a fost găsit mort într-un hotel din Moscova

Omul de afaceri Umar Djabrailov, fost membru al Consiliului Federației Ruse, s-a sinucis, relatează presa rusă. Potrivit canalului de Telegram Mash, el a fost găsit într-un hotel din Moscova, cu un pistol lângă el.

Potrivit publicației Meduza, omul de afaceri era în stare gravă și a fost dus la spital, unde a murit însă, scrie Digi24.

O sursă din poliție a declarat pentru agenția de presă de stat Tass că „nu există elemente criminale” în ceea ce privește moartea lui Djabrailov.

„Motivele sinuciderii sunt investigate”, a mai spus sursa. Umar Djabrailov s-a născut în Groznîi, capitala Ceceniei, în 1958. În 1997, a devenit manager al grupului Plaza, care are hoteluri, malluri și un complex rezidențial în Rusia. În perioada 2004-2009, a fost senator în Consiliul Federației Ruse, resprezentând guvernul cecen.

În 2000, a candidat la președinție în Rusia și a ieșit pe locul 11. Între 2009 și 2013, Djabrailov a lucrat pentru consilierul prezidențial Serghei Prihodko.

În august 2017, Djabrailov a tras mai multe focuri de armă în tavanul unei camere de hotel din Moscova. A fost găsit vinovat de huliganism și amendat cu 500,000 de ruble (5.500 de euro).

În urma verdictului, a fost exclus din partidul președintelui rus Vladimir Putin, Rusia Unită.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
19,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:84 %
Vint:2,7 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
25
Sun
25
Mon
26
Arhivă Radio Chișinău