Un fost șef din cadrul Serviciului Fiscal de Stat este cercetat într-un dosar de îmbogățire ilicită și fals în declarații
-
04 Noiembrie 2022 11:37
Un fost șef de direcție din cadrul Serviciului Fiscal de Stat este cercetat de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, într-o cauză penală pornită pe fapte de îmbogățire ilicită, manifestate prin deținerea unor bunuri, care depășesc substanțial mijloacele declarate și fals în declarații manifestate prin neincluderea intenționată a unor date în declarațiile de avere și interese personale.
Potrivit CNA, totul s-a întâmplat în perioada 2014-2021. Funcționarul ar fi obținut, în perioada exercitării funcției publice, împreună cu membrii familiei, bunuri mobile și imobile, deținute inclusiv prin intermediul terților sau părinților, ale căror valoare depășește substanțial veniturile obținute licit.
Veniturile declarate ale bănuitului și ale membrilor familiei acestuia, formate din salarii, dobânzi, alocații sociale, vânzări de imobile sau bunuri mobile, au constituit circa 2,2 milioane de lei. Analizând declarațiile de avere si interese personale ale familiei funcționarului, organul de urmărire penală a stabilit o diferență substanțială, între veniturile declarate și cele deținute de facto.
În urma investigațiilor, s-a constatat că, în perioada menționată, mama bănuitului ar fi dobândit bunuri imobile, printre care un apartament, o casă de locuit și trei construcții accesorii, în valoare de peste 3 milioane de lei. Potrivit bazelor de date oficiale, femeia nu a înregistrat venituri impozabile în perioada 2015-2021. Astfel, diferența dintre valoarea bunurilor declarate și veniturile nejustificate obținute de funcționar și membrii familiei acestuia constituie aproximativ 4 milioane de lei (3 913 372 lei).
Pe numele fostului șef al SFS a fost inițiată o urmărire penală pentru îmbogățire ilicită și fals în declarații.