Un fost șef de la MAI, anchetat penal după evenimentele din aprilie 2009, va candida pentru PSRM la parlamentare
-
06 Octombrie 2018 18:28
Un fost șef de direcție de la Ministerul de Interne, Petru Corduneanu, este candidatura Partidului Socialiștilor pentru circumscripția electorală nr.38 Hîncești. Corduneanu este deputat în Parlament de mai bine de un an, iar potrivit unui comunicat de presă al PSRM, acesta urmează să candideze la alegerile parlamentare din februarie 2019, pentru a ocupa un fotoliu în viitorul legislativ.
Corduneanu a ajuns în Parlament în vara anului 2017, luând locul deputatei Irina Mizdrenco, care a decedat fiind răpusă de o boală incurabilă. Corduneanu a fost protagonistul mai multor investigații jurnalistice, acesta fiind un personaj cheie din organele Ministerului Afacerilor Interne din perioada guvernării comuniste.
Corduneanu a fost anchetat penal și în urma evenimentelor din 7 aprilie 2009, fiind însă achitat. Punctul final în acest dosar a fost pus de Curtea Supremă de Justiție.
Ziarul de Gardă scria că în august 2014, Petru Corduneanu, ex-șeful Direcției Ordine Publică din cadrul MAI în perioada protestelor din aprilie 2009, a fost declarat nevinovat de către Judecătoria Buiucani, după ce Valentina Cușnir, pe atunci deputată, l-a acuzat că ar fi maltratat-o. Dosarul a fost ulterior examinat și de către Curtea de Apel Chișinău.
Între timp, Petru Corduneanu s-a implicat în politică. La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 acesta a candidat pe listele PSRM-ului condus de Igor Dodon, fiind pe locul 30, nereușind, la acel moment, să acceadă în Parlament. Pentru că nu a reușit să ajungă deputat, a candidat, în vara anului 2015 pe listele aceluiași partid, pentru funcția de consilier municipal, de această dată, cu succes, pentru că a reușit să acceadă în Consiliu. Alături de Corduneanu, în 2014, în dosarul intentat la cererea Valentinei Cușnir, a fost achitat și Dumitru Rusu, fostul său adjunct, învinuit de aceleași infracțiuni.
Ulterior, în luna decembrie 2016, CA Chișinău a menținut sentința primei instanțe. Decizia a fost executorie, dar putea fi atacată la Curtea Supremă de Justiție în termen de 30 de zile. Radu Sâli, procurorul în Procuratura de circumscripție Chișinău, Pavel Guțan, procurorul în Secția reprezentarea învinuirii în Curtea Supremă de Justiție, și partea vătămată Valentina Cușnir au mers și la CSJ, care însă, într-o hotărâre pronunțată integral pe 27 iunie 2017, au hotărât să mențină deciziile instanțelor inferioare, Corduneanu și Rusu fiind, astfel, „izbăviți” de 7 aprilie.
„Corduneanu Petru și Rusu Dumitru pe data de 07.04.2009, aproximativ la orele 23:00 min., fiind implicați în serviciu de menținere a ordinii publice pe Piața Marii Adunări Naționale din mun. Chișinău, întâlnind-o pe cet. Valentina Cușnir, la intersecția străzii Pușkin și bd. Ștefan cel Mare, care mergea pașnic, fără a încălca ordinea publică, în lipsa cărorva temeiuri legale, depășindu-și în mod vădit limitele drepturilor și atribuțiilor de serviciu acordate prin lege, numind-o cu cuvinte necenzurate, au apucat-o de păr, au îmbrâncit-o, au imobilizat-o răsucindu-i mâinile, apoi au deposedat-o de megafonul de model „HQ-108″, cu forța au escortat-o în direcția Palatului Național, timp în care i-au aplicat multiple lovituri cu mâinile și picioarele peste diferite părți ale corpului cauzându-i conform raportului de expertiză medico-legală nr. 2186/D din 17.08.2009 vătămări corporale medii”, se menționa în rechizitoriul procurorilor, trimis în judecată.
Instanțele de judecată au ajuns însă la concluzia că informațiile din rechizitoriu nu ar corespunde adevărului.
„Astfel, analizând probele administrate și cercetate în ședința de judecată a primei instanțe, iar ulterior cercetate și în instanța de apel, instanța de apel a conchis că prima instanță a făcut o justă concluzie cu privire la aceea că, atât la etapa urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, învinuirea înaintată inculpaților, bazată pe declarațiile părții vătămate, nu și-a găsit confirmarea”, se precizează în hotărârile instanțelor de judecată.
Averea lui Corduneanu
Pentru anul 2017, Corduneanu declară un salariu de aproape 72 de mii de lei petru funcția de deputat și aproximativ 13 mii de lei din funcția de consilier la Primăria Chișinău. La salariu se mai adaugă și o pensie de 98 de mii de lei. Deputatul nu are în proprietate nici un teren. Acesta a trecut însă în declarație un apartament de 165 m2 pe care l-a dobândit în 2008 și a căruia valoare este de 445 de mii de lei. Socialistul deține un automobil de model Scoda Superb Sedan, anul de fabricație 2010, pe care l-a dobândit în 2016 și a cărui valoare este de 10 mii de lei. Deputatul nu are active financiare, interese personale sau acțiuni în capitalul social al unui agent economic.