Un fost deputat, al doilea cel mai mare datornic la stat
-
17 Iulie 2016 11:59
La finele lui 2015, datoriile debitoare pentru titlurile executorii achitate anterior de Ministerul Finanțelor și care urmează a fi restituite la bugetul de stat constituiau circa 25 de milioane de lei, arată un raport al Curții de Conturi.
Documentul relevă că cele mai restanțe le aveau societatea pe acțiuni Aroma - 12,7 milioane de lei și fostul deputat - Pantelei Sandulachi - 8,1 milioane de lei.
Totodată în raport se menționează că în anul 2015 la acești datornici s-au alăturat în două persoane fizice numele cărora este ținut în secret și care au de returnat circa 100.000 de lei.
Amintim că în anul 2012, Pantelei Sandulachi a încasat de la Ministerul Finanțelor 400.000 de euro, prejudiciul stabilit de Curtea de Apel Chișinău pentru tergiversarea unui proces de judecată. Ulterior, Curtea Supremă de Justiție a decis că Sandulachi trebuie să returneze statului 399.000 de euro, lucru care însă nu s-a întâmplat până acum.
Potrivit Curții de Conturi, citată de mold-street.com, aceste situații sunt condiționate de lipsa unor politici de evidență a datoriilor și creanțelor contingente.