Un fost bancher spaniol, amendat cu 52 de milioane de euro pentru ''contrabandă'' cu un Picasso

  • 17 Ianuarie 2020 18:38
Un fost bancher spaniol, amendat cu 52 de milioane de euro pentru ''contrabandă'' cu un Picasso

Fostul bancher spaniol Jaime Botin, în vârstă de 83 de ani, a fost amendat joi cu 52 de milioane de euro după ce a fost condamnat pentru scoaterea ilegală din Spania a unui tablou de Pablo Picasso, considerat de autoritățile spaniole o "comoară națională", relatează Reuters și AFP, preluat de Agerpres.

Jaime Botin, fost președinte al Bankinter și membru al puternicei familii din fruntea băncii Santander, a fost condamnat la 18 luni de închisoare, însă este puțin probabil să ispășească sentința date fiind vârsta sa înaintată și faptul că nu are antecedente.

Potrivit deciziei judecătorești, fostul bancher a fost găsit vinovat de "contrabandă cu bunuri culturale pentru că a încercat să scoată de pe teritoriul Spaniei, fără autorizație, tabloul semnat de Pablo Picasso 'Cap de tânără femeie'".

De asemenea, judecătorii au atribuit proprietatea operei, care se află în prezent la Muzeul Național Regina Sofia din Madrid, statului spaniol.

Fostul bancher a încercat în zadar din 2012 să obțină autorizația din partea autorităților spaniole de a scoate din țară tabloul, realizat în 1906, cu o valoare estimată la 26 de milioane de euro. El intenționa să vândă lucrarea, care înfățișează o femeie cu părul lung și închis la culoare, la o licitație a casei Christie's la Londra.

Însă Ministerul spaniol al Culturii a declarat că tabloul nu poate fi exportat, argumentând că nu există "nicio lucrare similară în Spania" realizată de Picasso în timpul perioadei numite "Gosol".

Botin a ignorat însă această decizie și a scos pictura din Spania în 2015, la bordul unui vapor luxos care a plecat din portul orașului Valencia.

Vameșii francezi l-au confiscat la Calvi, în Corsica, după depunerea unei cereri de autorizație de export în Elveția.

Avocații fostului bancher au susținut că tabloul, cumpărat de Botin în 1977 de la Londra, nu era spaniol, ci britanic, și deci nu era supus legii spaniole. Judecătorii din Madrid au considerat însă că este vorba "despre un exemplu clar de patrimoniu istoric spaniol". 

Sursa:Agerpres

F

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de Izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
8,29
Ploaie puternică
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Thu
4
Arhivă Radio Chișinău