Un ex-șef de la ”Apă-Canal Chișinău”, condamnat la închisoare cu executare

  • 11 Martie 2020 09:46
Un ex-șef de la ”Apă-Canal Chișinău”, condamnat la închisoare cu executare

Ex-Directorul relații cu clienții de la SA ”Apă-Canal Chișinău” a fost condamnat la 3 ani închisoare, cu executare și privat de dreptul de a deține funcții publice timp de 4 ani.

De asemenea, el a fost obligat să achite în contul statului și SA ”Apă-Canal Chișinău” un prejudiciu material de circa 90 milioane de lei, cauzat prin infracțiune.

Sentința a fost dictată după ce Procuratura Generală i-a demonstrat vinovăția pentru două capete de acuzare, inclusiv: depășirea atribuțiilor de serviciu și poluarea apei.

„În anul 2013, acționând contrar legii, inculpatul a încheiat cu un agent economic, producător de alcool etilic, un contract privind recepționarea și preepurarea apelor uzate, cu concentrații majorate de poluanți, în condiții ce prejudiciază grav interesele SA „Apă-Canal Chișinău”, se menționează într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Contractul a fost încheiat, chiar dacă inculpatul cunoștea că Stația de epurare din capitală se află într-o starea tehnică deplorabilă, având capacitatea de prelucrarea a apelor uzate de două ori mai mică decât cea proiectată și, respectiv, nu poate să prelucreze cantitativ și calitativ volumele de deșeuri de producție (borhot) transportate de agentul economic.

Ca rezultat, în râul Bîc au fost deversate ape insuficient epurate care, potrivit evaluării Centrului de investigații ecologice a Inspectoratului Ecologic de Stat din octombrie 2016, au cauzat daune în proporții considerabile regnului animal, vegetal și resurselor piscicole ale râului, afluent al fluviului Nistru, în valoare de 47,5 milioane de lei.

Ulterior, chiar dacă volumul deșeurilor lichide recepționate și concentrația poluanților în apele uzate era în permanentă creștere, iar toxicitatea afecta grav nu doar procesul biologic de epurare, dar și construcțiile și utilajele Stației, ex-directorul relații cu clienții al SA „Apă-Canal Chișinău” neîntemeiat și intenționat a schimbat prevederile contractului anterior, diminuând coeficientul de plată pentru 1m³ de deșeuri lichide (borhot) achitat de agentul respectiv, de la 1.5 la 1.0.

În acest context, potrivit estimărilor efectuate de specialiști, întreprinderea a suportat pentru epurarea deșeurilor lichide (borhot) recepționate în perioada anilor 2013-2016 de la respectiva companie, cheltuieli suplimentare în sumă de aproximativ 13 milioane de lei, ce depășește esențial veniturile încasate de SA”Apă-Canal Chișinău” în valoare de 2,6 milioane lei, rezultate din această activitate.

Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
7,74
Ploaie moderată
Umiditate:80 %
Vint:8,75 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău