Un dublu CD cu cele mai frumoase cântece ale compozitorului Anatol Chiriac a fost lansat la Chișinău
-
20 Octombrie 2023 16:17
Un dublul CD cu cele mai frumoase cântece a compozitorului Anatol Chiriac a fost lansat, ieri, 19 octombrie, la Chișinău cu suportul revistei Fashion VIP. Este vorba despre primul CD din activitatea maestrului Anatol Chiriac și primul CD din activitatea artistică al interpretei Silvia Chiriac, care apar cu ocazia aniversări a 70 de ani ai compozitorului. CD-urile, conțin cele mai cunoscute și îndrăgite piese din creația lui Anatol Chiriac și sunt însoțite de o carte cu date biografice ale celor doi mari artiști, poze inedite de familie și din spectacole, transmite Radio Chișinău.
Pe acest dublu CD sunt înserate 39 de melodii. Doar 2 cântece, de pe CD-ul Silviei Chiriac, aparțin compozitorului Anatol Dumitraș, în rest toate sunt semnate de compozitorul Anatol Chiriac.
Compozitor, profesor, deputat în primul Parlament al Republicii Moldova, Anatol Chirac este un nume de referință în cultura spațiului românesc. A debutat în 1977 cu piesa „De-aș avea”, pe versurile lui Mihai Eminescu, în interpretarea lui Ștefan Petrache.
Apoi, împreună cu interpreta Silvia Chiriac, a activat în formația de muzică ușoară a Sofiei Rotaru din Ialta – „Cervona Ruta” (1978-1980), pe care a condus-o, organizând turnee în fostele republici sovietice.
În 1980 , a lansat prima piesă, interpretată de Silvia Chiriac – „Veni-va dragostea”, iar cântecul „Mi-e dor de tine, mamă!” a fost unul de debut, în colaborare cu Grigore Vieru. Au urmat șlagărele: „Romantică”, „Tinerețe-floare”, „Orele”, „Primăvara va veni”, „Copilărie”, „Flori”, „Apără-mă, floare de tei!”, „Podul de flori”, „Viața”, „Întoarce-te!”, „Deschideți ușa!” ș.a., interpretate de Maria Bieșu, Sofia Rotaru, Ion Suruceanu, Olga Ciolacu, Silvia Chiriac, Anastasia Lazariuc, Mirabela Dauer, Ricu Vodă, Mihai Volontir ș.a.
În anii 1985-1992, piesa instrumentală „Mihaela” a fost difuzată zilnic în cadrul programului „Vremea” de la Moscova, iar piesa „Decembrie cel sfânt”, în interpretarea duetului Silvia Chiriac și Ricu Vodă (1989), i-a adus popularitate și în România.
La 27 august 1990, în calitate de deputat independent al Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XII-a (1990-1994), a semnat Declarația de independență a noului stat.