Un deputat cere procuraturii să investigheze acțiunile poliției în cadrul protestului organizat de veterani
-
17 Iulie 2020 11:01
Chiril Moțpan, deputat din partea Platformei DA cere procurorului general al Republicii Moldova, să dispună cercetarea circumstanțelor în cazul intervenției poliției la protestul veteranilor, sub toate aspectele, și să dea aprecierea legală acțiunilor poliției.
„I-am văzut pe veteranii conflictului transnistrean care au fost abuzați de oamenii regimului. Asupra lor poliția a aplicat mijloacele speciale din dotare, i-a lovit, i-a trântit la pământ.
Câțiva veterani au ajuns în stare gravă la spital. Alții – la comisariatul de poliție Buiucani. Și acolo a fost nevoie de intervenția medicilor. Polițiștii de azi au lovit în cei cărora le datorăm independența Republicii Moldova. Cei care, în 1992, au trecut prin iad. Și care, de atunci, sunt supuși la chinuri morale și fizice inadmisibile, guvernare după guvernare.
Cei care încă poartă în trup și în minte urmele conflictului transnistrean au fost din nou umiliți, atacați, târâți pe jos, duși în comisariate unde sunt interogați ca și cum ar fi criminali, trimiși în stare gravă la spital. Așa ceva este inadmisibil”, spune Moțpan în solicitare.