Un delegat al Mitropoliei din Iași va aduce Sfânta Lumină la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei

  • 16 Aprilie 10:47
Un delegat al Mitropoliei din Iași va aduce Sfânta Lumină la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din cadrul Mitropoliei Basarabiei

Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în anul 2009, va fi continuată și în Anul Centenar al Patriarhiei Române.

În seara zilei de sâmbătă, 19 aprilie 2025, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, pentru a fi oferită tuturor delegaților eparhiilor Patriarhiei Române prezenți la Aeroportul Internațional „Otopeni”, arată un comunicat al Patriarhiei Române.

Ulterior, prin intermediul protopopiatelor, centrele eparhiale vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii din cadrul lor. Și în acest an, Lumina Sfântă va fi dusă, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei din Iași, de la București la Chișinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei.

În aceeași seară, în jurul orei 19.00, Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Aducerea și oferirea Sfintei Lumini de la Ierusalim tuturor parohiilor din cuprinsul Patriarhiei Române constituie, așadar, atât o mărturie a unității ecleziale, cât și o manifestare a bucuriei pascale împărtășite cu ocazia marelui praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
14,4
Câțiva nori
Umiditate:33 %
Vint:4,12 m/s
Sun
12
Mon
10
Tue
9
Wed
9
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău