Un cutremur produs în Polonia a luat viața a doi mineri și alți doi au rămas blocați în mină
-
07 Mai 2018 11:55
Doi mineri și-au pierdut viața, iar alți doi erau căutați duminică după un cutremur care a avut loc sâmbătă, 5 mai, în mina Zofiowka din Silezia, în sud-estul Poloniei, a făcut cunoscut conducerea minei, relatează Agerpres.
Echipele de salvare încercau ieri seară să ajungă la ceilalți trei mineri blocați sub pământ.
Peste 200 de persoane participau la operațiuni și încercau să ajungă la cei dispăruți pe două culoare diferite.
Cutremurul, cu magnitudinea 3,42 potrivit Oficiului polonez al minelor, a avut loc sâmbătă la o adâncime de 900 de metri și a fost resimțit la suprafață de locuitorii orașului.
În momentul producerii seismului, în mină se aflau 11 persoane. Patru dintre acestea au putut ieși imediat, iar alte două au fost găsite de echipele de salvare.
Cărbunele rămâne principala resursă energetică în Polonia. Anul trecut, din minele poloneze s-au extras 65,5 milioane de tone de cărbune.