Moldovagaz cere majorarea tarifului la gaze
-
26 Noiembrie 17:54
Moldovagaz a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică o cerere de majorare a tarifului la gaze naturale cu circa 4 lei pentru un metru cub, începând cu 1 decembrie.
Solicitarea vine în condițiile unei creșteri a prețurilor pe piața internațională, declară sursa. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va analiza solicitarea la ședința de miercuri, 27 noiembrie.
Anterior premierul Dorin Recean menționa că, în ceea ce privește prețul gazului, autoritățile au obligația de a asigura cetățenii Republicii Moldova cu cel mai ieftin gaz care există pe piață.