Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs în nord-vestul Greciei

  • 05 Februarie 2019 14:35
Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs în nord-vestul Greciei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs marți în nord-vestul Greciei, fără a provoca însă victime sau daune materiale importante, conform agenției elene de presă AMNA, citată de Xinhua.

Epicentrul seismului a fost localizat în largul localității Preveza, la circa 300 de kilometri distanță de Atena, potrivit Institutului de Geodinamică din cadrul Observatorului Național din Atena.

Zona în care s-a produs cutremurul prezintă un risc ridicat, iar specialiștii greci monitorizează activitatea seismică, a declarat pentru postul local de radio Skai, președintele organizației elene pentru planificare și protecție în caz de cutremur, Efthymios Lekkas.

În urma celui mai devastator cutremur produs în această țară în ultimele decenii - un seism cu magnitudinea de 6 produs la Atena în 1999 - au fost înregistrate peste 100 de decese.

sursa: AGERPRES

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:97 %
Vint:0 m/s
Sun
8
Mon
9
Tue
9
Wed
16
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău