Un coronavirus antic ar fi afectat omenirea în urmă cu mii de ani și ar fi contribuit la adaptarea speciei umane
-
25 Aprilie 2021 18:29
Un coronavirus antic i-ar fi infectat, în urmă cu aproximativ 25.000 de ani, pe strămoșii oamenilor care trăiesc astăzi în Asia de Est. Acest coronavirus i-ar fi afectat timp de milenii, potrivit unui nou studiu, transmite DIGI24.ro.
Pandemia de COVID-19, care acum a provocat mai mult de 3 milioane de decese, a arătat cât de vulnerabili suntem în fața virușilor. Dar oricât de nouă pare această amenințare, oamenii s-au luptat cu viruși periculoși încă de la începuturi, potrivit sursei citate.
„Au existat întotdeauna viruși care au infectat oamenii”, a declarat autorul principal al studiului, David Enard, profesor de evoluție la Universitatea din Arizona. „Virușii sunt într-adevăr unul dintre principalii factori de selecție naturală”, a mai spus el.
Folosind instrumentele moderne, cercetătorii pot detecta amprentele acestor agenți patogeni antici în ADN-ul oamenilor care trăiesc astăzi. Aceste date, la rândul lor, ar putea oferi informații valoroase pentru a ajuta la anticiparea viitoarelor pandemii, a spus Enard pentru Live Science. „Este foarte posibil ca lucrurile care s-au petrecut în trecut să se întâmple și în viitor.”
Folosind informațiile disponibile într-o bază de date publică, Enard și echipa sa au analizat genomul a 2.504 de persoane din 26 de populații umane diferite din întreaga lume.
Cercetătorii au descoperit la persoanele din Asia de Est urme ale interacțiunii vechi cu coronavirusurile.
O formă de coronavirus ar fi apărut acum 25.000 de ani, iar răspândirea variantelor care au suferit mutații ar fi continuat să aibă efecte până acum 5.000 de ani, sugerând că virusul antic a amenințat populația din această zonă geografică timp de milenii.
„Virușii exercită una dintre cele mai puternice presiuni asupra oamenilor în ideea ca aceștia să se adapteze, iar coronavirusurile există probabil cu mult timp înainte de oameni”, a declarat Joel Wertheim, profesor asociat la Departamentul de Medicină de la Universitatea din California, care, însă, nu a luat parte la studiu. „Nu este neașteptat că aceste coronavirusuri să fi dictat adaptarea oamenilor, iar acest studiu prezintă o investigație fascinantă despre când și cum a avut loc acest proces”, a mai spus acesta.
Un alt grup de cercetători a descoperit recent că sarbecovirus, familia coronavirusurilor care include și SARS-CoV-2, a apărut pentru prima dată în urmă cu 23.500 de ani. Acest al doilea studiu oferă o confirmare documentată pentru întreaga poveste, a spus Enard.