Un controversat forum al societății civile, la Chișinău. Șeful Delegației UE s-a arătat nedumerit
-
22 Februarie 2017 14:49
Un forum al societății civile care și-a propus să monitorizeze gradul de implementare a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană a fost contestat de reprezentații unor organizații non-guvernamentale.
Ei au denunțat faptul că forumul ar fi fost organizat de ONG-uri docile actualei guvernări și are scopul de a-i lustrui imaginea în fața partenerilor europeni. Organizatorii au respins acuzațiile, iar această situație neclară l-a nedumerit și pe ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola.
Forumul a pus în discuție trei aspecte ale Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, cel de securitate energetică a Republicii Moldova, reforma justiției și protecția mediului. Nu toți experții reprezentativi pentru aceste domenii au fost invitați, iar dezbaterea a fost organizată în taină, fiind anunțată public abia cu o zi înainte, a declarat activistul civic, Valeriu Pașa. Activistul a mai acuzat că reformele anunțate de autorități în contextul implementării Acordului de Asociere ar fi mimate, iar rolul unei astfel de dezbateri ar fi de a spăla imaginea guvernării.
”În declarația care ține de justiție lipsește cu desăvârșire orice se numește factologie și ei (n.r.: organizatorii) vor ca asta să fie aprobată de întreaga societate civilă ca poziție a societății civile. Scuzați-mă stimați organizatori, dar asta a fost o tentativă de manipulare. Societatea civilă trebuie să muște nu să lingă”, a declarat Valeriu Pașa.
Deși, forumul a fost organizat sub logo-ul Platformei societății civile în cadrul Parteneriatului Estic, nu au fost implicate organizații care fac parte din această platformă, precum Transparency International Moldova, a ținut să atragă atenția directoarea acesteia, Lilia Carasciuc.
Unul dintre organizatorii dezbaterii, directorul Centrului de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Sergiu Ostaf, a declarat că ar fi vorba despre o problemă de comunicare, de aceea nu au reușit să fie invitați și alți experți la dezbatere.
”Eu cred că există o lipsă de comunicare și eu, ca unul dintre organizatori port această responsabilitatea pentru lipsa de comunicare adecvată și recunosc acest lucru”, a declarat Sergiu Ostaf.
Această tevatură l-a nedumerit pe ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Prikka Tapiola.
”Sunt ambasadorul Uniunii Europene aici și atunci când primesc o invitație la un forum organizat de Platforma societății civile în cadrul Parteneriatului Estic, prezum că a existat un proces intern de comunicare care să justifice acel logo, pentru că acesta este unul dintre motivele pentru care nu lipsesc de la un asemenea eveniment. Ar fi bine ca lucrurile să fie clarificate”, a declarat Prikka Tapiola.
Prezent la eveniment, și ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Andrei Galbur, a declarat că guvernarea nu are intenția de a mima reformele de dragul unei bune imagini în exterior și că se lucrează la implementarea Acordului de Asociere.