Un colocviu științific național în memoria savantului lingvist Silviu Berejan a avut loc la AȘM

  • 12 Noiembrie 2019 19:48
Un colocviu științific național în memoria savantului lingvist Silviu Berejan a avut loc la AȘM

Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu” al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării a organizat marți, 12 noiembrie, la Academia de Științe a Moldovei, cea de-a patra ediție a colocviului științific național ”Lecturi in memoriam academician Silviu Berejan”, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, directorul Institutului de Filologie Română, Nina Corcinschi, a menționat că acest colocviu a fost un prilej de a ne aminti despre savantul Silviu Berejan, de a evoca personalitatea sa și de a-i aduce un omagiu celui care a lăsat un patrimoniu științific considerabil și care a avut o voce distinctă și foarte importantă în contextul anilor ’90, când am obținut drepturile noastre la limbă română și la istoria noastră adevărată.

”Silviu Berejan a fost un model pentru mulți dintre noi. Inițiativa de a organiza acest colocviu îi aparține profesorului universitar Vasile Bahnaru, care i-a fost discipol și care i-a purtat un mare respect. Odată la doi ani organizăm acest colocviu, la care se întrunesc filologi din cadrul Institutului, dar și din afara lui, pentru a dezbate probleme de interes filologic, de interes general și pentru a ne aminti despre savantul și omul Silviu Berejan”, a precizat Nina Corcinschi.

În mesajul său de salut, președintele Academiei de Științe a Moldovei, academicianul Ion Tighineanu, a remarcat că Silviu Berejan a fost nu numai un savant notoriu și o personalitate puternică, dar și un om cu verticalitate. ”Această verticalitate a demonstrat-o în 1994, când s-a discutat chestiunea cu privire la denumirea corectă a limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova. Atunci, la ședința prezidiului AȘM, el a afirmat că limba vorbită în țara noastră este limba română”, a specificat președintele AȘM.

În context, academicianul Mihai Cimpoi, a subliniat că Silviu Berejan a fost un om de știință devotat și foarte cunoscător în materie de lingvistică. ”Apreciez în special curajul lui cu care a spus adevărul despre limba română, despre ființa noastră, despre valorile noastre. În momentele decisive a fost vertical, cu o conștiință foarte clară și cu adevărul suprem – că vorbim limba română și că așa trebuie să mergem în Europa”,  a constatat academicianul Mihai Cimpoi.

Silviu Berejan s-a născut la 30 iulie 1927 în satul Bălăbănești, raionul Criuleni. A fost lingvist, lexicolog și filolog, membru titular al Academiei de Științe a Moldovei. Este fondator al școlii moldovenești de lexicologie și semantică lingvistică. Autor a peste 400 de lucrări științifice și științifico-didactice, publicate atât în țară, cât și în străinătate, inclusiv trei monografii și patru dicționare. A fost decorat cu ”Ordinul Republicii” și cu Medalia AȘM ”D. Cantemir”. Silviu Berejan s-a stins din viață la 10 noiembrie 2007, la Chișinău. A fost înmormântat la Cimitirul Central Ortodox de pe strada Armenească din capitală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Cer senin
Umiditate:95 %
Vint:4,63 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău