Un caz de rujeolă, confirmat la un copil revenit din vacanță în Ucraina

  • 17 Februarie 13:22
Un caz de rujeolă, confirmat la un copil revenit din vacanță în Ucraina

Un caz de rujeolă a fost confirmat la un copil care s-a întors cu familia dintr-o vacanță în munți în Ucraina. Șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, a comunicat, la ședința Primăriei Chișinău, că focarul a fost raportat săptămâna trecută, transmite IPN.

Șeful Direcției generale asistență medicală și socială a menționat că tatăl copilului are simptome de rujeolă, însă, deocamdată, nu este rezultatul final.

Cazurile de rujeolă au fost semnalate la familii nevaccinate care s-au întors din vacanță la munte în Ucraina, a precizat Vladimir Bolocan, reiterând despre importanța vaccinării.

În cazul creșterii bruște a febrei la copil, șeful Direcției sănătate îndeamnă părinții să se adreseze la medic imediat și să nu recurgă la autotratament.

Amalgamul virușilor care circulă acum este destul de divers și fiecare caz trebuie consultat cu medicul de familie sau cu pediatru, a atenționat șeful Direcției generale asistență medicală și socială.

Săptămâna trecută, în unitățile de primiri urgențe au fost înregistrate 3 625 de adresări, cu 86 mai puține față de săptămâna anterioară. În ceea ce privește gripa, predomină virusul AH1N1 (55% din cazuri) și virusul de tip B (34%).

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
-3,76
Cer senin
Umiditate:50 %
Vint:3,6 m/s
Thu
-1
Fri
-3
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-1
Arhivă Radio Chișinău