Un batalion cu militari americani, britanici și români va fi desfășurat din aprilie în Polonia
-
20 Martie 2017 17:03
Un batalion de peste 1.100 de militari, sub comandament american, va fi desfășurat în Polonia de la începutul lunii aprilie, a anunțat luni un înalt ofițer american, în contextul în care Alianța Nord-Atlantică creează o nouă forță ca răspuns la anexarea Crimeii de către Rusia, în 2014, transmite Reuters.
Peste 900 de militari americani, circa 150 de infanteriști britanici și 120 de soldați români vor face parte din batalionul din nord-estul Poloniei, a cărei creare a fost decisă la Summitul NATO de la Varșovia, din iulie anul trecut, alături de alte trei batalioane în țările baltice.
''Aceasta este o misiune, nu un ciclu de antrenamente. Obiectivul este de a descuraja agresiunea în țările baltice și Polonia. Suntem deplin pregătiți pentru a fi letali'', a explicat locotenent-colonelul american Steven Gventer, care conduce această misiune.
Marea Britanie, Canada și Germania conduc celelalte trei batalioane, din Estonia, Letonia și Lituania, care urmează să devină operaționale în luna iunie. Ele vor beneficia de sprijinul unor state aliate, printre care Franța. În total, circa 4.000 de militari NATO, susținuți de tancuri, alte vehicule blindate, avioane și echipamente de informații de înaltă tehnologie, vor monitoriza și asigura apărarea în cazul oricărei potențiale incursiuni ruse.
Moscova, care neagă că ar avea intenții expansioniste sau agresive, acuză NATO că încearcă să destabilizeze Europa Centrală și a reacționat deja prin formarea a patru noi divizii pentru a-și consolida regiunile vestice și centrale.
Obiectivul NATO este însă de a preveni repetarea scenariului ucrainean din 2014 și o anexare ipotetică de către Rusia a unei părți a teritoriului uneia dintre fostele republici baltice sovietice. De asemenea, Alianța dorește să evite o revenire la Războiul Rece, atunci când Statele Unite au avut desfășurați în Europa circa 300.000 de militari, adaugă agenția de presă britanică.