Un bărbat din Londra va beneficia în premieră mondială de o proteză oculară realizată la imprimanta 3D
-
25 Noiembrie 2021 17:13
Un londonez urmează să devină joi primul pacient din lume care va primi o proteza oculară realizată la imprimantă 3D, a precizat spitalul din capitala britanică care va realiza intervenția, potrivit AFP.
Steve Verze ''va fi prima persoană din lume care va primi un ochi realizat cu o imprimantă 3D și creat integral digital'', a precizat Moorfields Biomedical Research Centre într-un comunicat.
Utilizarea unei imprimante 3D ar trebui să permită reducerea la jumătate a întârzierilor de fabricație a unui astfel de ochi artificial, cu circa șase săptămâni mai exact, realizând în același timp implanturi mai realiste, se mai precizează în comunicat, transmite Agerpres.
''Am nevoie de o proteză de pe vremea când aveam 20 de ani și m-am simțit mereu complexat la acest capitol'', a mărturisit Steve Verze, un inginer londonez care are în jur de 40 de ani.
''Când plec de acasă, mă privesc deseori de două ori în oglindă și nu-mi place ceea ce văd'', a adăugat el. ''Acest ochi nou'', pe care a avut șansa să-l probeze mai în noiembrie, ''este fantastic și (...) va fi din ce în ce mai bine''.
Implanturile acrilice folosite în prezent necesită în prealabil realizarea unui mulaj al orbitei oculare, o intervenție dificilă și invazivă în special pentru copii, care pot avea nevoie de anestezie generală. Protezele sunt apoi introduse și pictate.
În cazul versiunii 3D, este suficientă o simplă scanare a ochiului. Un program de computer elaborează un model tridimensional, iar rezultatul este trimis către o imprimantă din Germania, care imprimă ochiul în două ore și jumătate.
Mai rapid de fabricat, acest ochi artificial pare totodată mai natural întrucât lasă lumina să pătrundă pe toată adâncimea sa.
''Sperăm că acest test clinic ne va oferi probe solide în ceea ce privește valoarea adăugată a acestei noi tehnologii și a diferenței pe care o va face pentru pacienți. E un lucru care ar putea reduce listele de așteptare'', a comentat profesorul Mandeep Sagoo, oftalmolog în cadrul spitalului.
Potrivit Moorfields Eye Charity, peste 8 milioane de persoane din lume poartă o proteză oculară ca urmare a unei malformații, a unei maladii sau a unui traumatism. Organizația subliniază că tehnicile de fabricație nu au evoluat prea mult în ultimii 50 de ani.