Un bărbat din Căușeni a detonat o grenadă chiar în ușa casei

  • 20 Aprilie 2021 16:17
Un bărbat din Căușeni a detonat o grenadă chiar în ușa casei

Un bărbat de 72 de ani din satul Hagimus, raionul Căușeni, a murit detonând o grenadă în ușa casei sale. Poliția analizează versiunea unui suicid. Potrivit ofițerului de presă al Inspectoratului de Poliție Căușeni, Olesea Gherman, cazul a fost semnalat de soția bărbatului, în jurul orei 13.00. În urma deflagrației, bărbatul a decedat pe loc. Femeia le-a declarat oamenilor legii că soțul său ar mai fi încercat și înainte să-și pună capăt zilelor.

Contactat de IPN, primarul localității, Anatolie Iepure, a spus că bărbatul avea probleme de sănătate. Simțindu-se din ce în ce mai râu și pierzându-și vederea, acesta se credea o povară pentru soție și, de ceva vreme, era hotărât să-și pună capăt zilelor. Azi, pe la amiază, a declanșat grenada chiar în ușa casei. Primarul presupune că grenada nu o deținea legal. Dar putea face ușor rost de ea, întrucât satul e situat în apropiere de Tighina, unde în 1992 au avut loc lupte și unii mai păstrează muniții. Bărbatul nu a participat la război, dar putea să ia grenada de la rude sau prieteni veterani.

Satul îl știa un om cumsecade, muncitor, nu o duceau greu. Locuia doar cu soția, copiii fiind deja pe la casele lor. Recent familia a mai pierdut o rudă, soția fratelui, răpusă de COVID.

În explozie nu a mai avut nimeni de suferit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău