Un avocat spune ce i-ar putea ajuta pe șoferi să nu cadă în plasa escrocilor care provoacă intenționat accidente rutiere
-
08 Aprilie 2021 11:16
O cameră de bord i-ar putea ajuta pe șoferi să nu cadă în plasa escrocilor care intenționat provoacă accidente rutiere pentru a estorca mai apoi bani de la conducătorul auto. O spune Andrei Berescu, avocat și membru al Biroului Asociat de Avocați „Protecția Drepturilor Omului”. Avocatul a precizat pentru IPN că, din punct de vedere legal, fapta cu privire la încălcarea regulilor de circulație de către pietoni se sancționează conform Codului Contravențional.
„În cazul constatării unor asemenea abuzuri, pietonul poate fi sancționat cu amendă de până la 600 de lei. De asemenea, dacă va fi constată vinovăția pietonului în săvârșirea accidentului rutier, șoferul căruia i-a fost deteriorat automobilul, are dreptul să solicite repararea prejudiciului material prin înaintarea unei cereri în instanța de judecată. Recomand șoferilor care cad în plasa unor asemenea persoane, în cazul când li se solicită sume de bani cu scopul neadresării la organele de poliție și aplanării conflictului la fața locului, să reclame imediat abuzurile pretinselor victime prin adresarea unei plângeri penale cu solicitarea de a fi pornită urmărirea penală pe faptul comiterii infracțiunii prevăzute la art. 190 Cod Penal (escrocherie)”, a explicat Andrei Berescu, magistru în Drept Penal.
Andrei Berescu mai spune că în cazul producerii unui accident rutier, atunci când victima a suferit vătămări corporale neînsemnate sau ușoare, urmează să alerteze organele de poliție pentru a fi constatată fapta. După, urmează să se prezinte medicului legist pentru constatarea gradului leziunilor suferite. În cazul în care va fi probată vinovăția șoferului în comiterea accidentului rutier, victima are dreptul să adreseze instanței de judecată cu cerere privind repararea prejudiciului moral, fizic sau material. De asemenea, șoferul vinovat va fi sancționat în conformitate cu prevederile Codului Contravențional, riscând aplicarea unei amenzi de până la 1200 de lei și cinci puncte de penalizare în cazul vătămărilor corporale neînsemnate sau amendă de până la 1500 lei și șase puncte de penalizare în cazul vătămărilor corporale ușoare. „Pentru a evita ulterioare neînțelegeri, în cazul în care victima accidentului rutier nu are pretenții față de șoferul vinovat, ar fi cazul să semneze o declarație la fața locului, că nu are pretenții materiale sau morale”, a sugerat Andrei Berescu.
Andrei Berescu a adăugat că lista de drepturi ale victimei în cazul unui accident rutier este destul de lungă. În cazul constatării săvârșirii infracțiunii sau contravenției, victima are dreptul să pretindă la repararea prejudiciului moral, fizic sau material ce i-a fost cauzat. Din punct de vedere al legii, statutul de victimă îi poate fi atribuit oricărei persoane căreia, prin infracțiune/contravenție i-au fost aduse daune sau i-au fost cauzate prejudicii morale, fizice sau materiale.
Avocatul a îndemnat toți participanții la trafic să nu rămână indiferenți dacă devin martori ai unor accidente sau întâmplări de escrocherie la traseu, „fiindcă de astfel de situații nu este asigurat nimeni”. Dacă pot proba, cu imagini video, comiterea unor abuzuri, să o facă neîntârziat.