Un avion cu șase ruși s-a prăbușit în munții din Afganistan. Procurorii anchetează accidentul

  • 21 Ianuarie 14:35
Un avion cu șase ruși s-a prăbușit în munții din Afganistan. Procurorii anchetează accidentul

Un avion în care ar fi fost șase cetățeni ruși s-a prăbușit într-o zonă montană din nord-estul Afganistanului, iar autoritățile ruse au început o anchetă.

"Un avion Falcon 10 înregistrat în Federația Rusă a dispărut de pe radar în seara de 20 ianuarie în timp ce se afla în spațiul aerian al Afganistanului. (...), scrie Digi24.

Potrivit informațiilor preliminare, la bord se aflau șase persoane - patru membri ai echipajului și doi pasageri", a precizat autoritatea aviației civile, Rosaviația, scrie Agerpres.

Aceeași sursă a mai menționat că avionul, construit în 1978 de societatea franceză Dassault Aviation și aparținând companiei Athletic Group LLC și unei persoane particulare, efectua un "zbor medical pe ruta Gaya (India) - Tașkent (Uzbekistan) - Iukovski (Rusia) și "sunt în curs căutări pentru găsirea aparatului".

Agenția rusă Ria Novosti a indicat că este vorba de un zbor privat, plătit de un cetățean rus care călătorea alături de soția sa, tot de cetățenie rusă, "imobilizată și în stare gravă".

Procurorii ruși au deschis o anchetă pentru "încălcarea normelor de securitate soldată cu moartea prin neglijență a cel puțin două persoane".

Responsabili provinciali citați de Reuters și AFP au anunțat mai devreme că un avion s-a prăbușit într-o zonă muntoasă din nord-estul Afganistanului, fără a putea face alte precizări dat fiind că accidentul s-a produs într-o regiune greu accesibilă.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:58 %
Vint:0,51 m/s
Tue
19
Wed
14
Thu
14
Fri
13
Sat
13
Arhivă Radio Chișinău