Un artist trebuia să expună bancnote în valoare de 70.000 de euro, dar a păstrat banii pentru el

  • 29 Septembrie 2021 19:36
Un artist trebuia să expună bancnote în valoare de 70.000 de euro, dar a păstrat banii pentru el

Un artist danez, care trebuia să expună pe două pânze bancnote în valoare totală de peste 70.000 de euro, a decis în cele din urmă să prezinte două cadre goale și să păstreze acea mică avere pentru el, redenumindu-și creațiile "Ia banii și fugi", informează AFP.

Muzeul Kunsten din Aalborg, un oraș din vestul Danemarcei, a acceptat să îi împrumute o sumă destul de mare lui Jens Haaning, un artist danez de 56 de ani, pentru ca acesta să poată să reconstituie unele dintre lucrările sale mai vechi, care prezentau salariul pe un an din Danemarca și cel pe un an din Austria, în bancnote daneze și în euro.

Dar, "cu două zile înainte de vernisajul expoziției, am primit un mesaj de la Jens în care el ne spunea că nu a produs operele de artă asupra cărora ne-am înțeles", care trebuiau să conțină bancnote agățate pe pânză, a explicat directorul muzeului, Lasse Andersson.

În schimb, artistul i-a anunțat pe reprezentanții muzeului că le va trimite alte lucrări, intitulate "Ia banii și fugi", a adăugat același oficial danez.

După ce au deschis cutiile de protecție, angajații muzeului au constatat că artistul plastic făcuse exact ceea ce spusese: banii nu erau acolo, iar pânzele erau goale.

După ce momentul de stupefacție a trecut, Lasse Anderson spune că a fost cuprins de un acces de râs sănătos și că a decis apoi să prezinte totuși cele două lucrări în cadrul unei expoziții dedicate muncii moderne.

"Ele oferă o abordare umoristică și ne fac să reflectăm la felul în care munca este valorificată", a explicat directorul muzeului danez.

Artistul și-a apărat gestul, care ar fi, după părerea lui, o modalitate de a afirma "că avem și o responsabilitate de a pune sub semnul întrebării structurile din care facem parte".

"Dacă aceste structuri sunt complet nerezonabile, trebuie să ne desprindem de ele", a adăugat artistul Jens Haaning, într-un comunicat de presă.

Pentru moment, Lasse Andersson a ales să se concentreze pe valoarea artistică a celor două tablouri, recunoscând în același timp că nu și-a pierdut speranța de a vedea într-o bună zi lucrările pe care muzeul său le-a comandat.

Dar după ultima zi a expoziției, 16 ianuarie 2022, considerațiile sale nu vor mai fi nici estetice, nici filosofice.

"Vom lua măsurile necesare pentru ca Jens Haaning să își respecte contractul și să predea banii", a subliniat directorul muzeului danez.

Pentru munca lui, Jens Haaning a primit suma de 10.000 de coroane daneze (aproximativ 1.340 de euro), căreia i se adaugă și o primă de expoziție.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
20,24
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:8,75 m/s
Sat
16
Sun
16
Mon
20
Tue
18
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău