Un artist, un umorist și un muzician, alternativa electorală în Marea Britanie

  • 09 Februarie 2015 12:50
 Un artist, un umorist și un muzician, alternativa electorală în Marea Britanie

Umoristul Al Murray, artistul Bob and Roberta Smith și muzicianul dansator 'Bez' de la trupa 'Happy Mondays' sunt trei candidați originali la alegerile britanice legislative din 7 mai.

Chiar dacă au șanse puține să câștige, cei trei aspiranți și-au făcut auzite punctele de vedere și propunerile, prezentându-se drept o alternativă proaspătă și plină de imaginație în respectivele lor circumscripții electorale, notează Rador.

Bob Smith, ale cărui opere sub pseudonim sunt expuse la Tate Modern din Londra, pledează pentru 'mai multă artă în sălile de curs' și acuză Partidul Conservator al lui David Cameron că a limitat educația la obținerea unui punctaj bun internațional, precum evaluarea standardizată PISA. Cu pancarte colorate, creație proprie, în care notează că 'arta este bună pentru sănătate' iar 'muzica dă putere copiilor', Smith se prezintă drept contracandidat al fostului ministru al educației Michael Gove, în circumscripția electorală Surrey Heath, din afara Londrei. 

Umoristul Al Murray, care întruchipează votul populist și eurosceptic, candidează chiar împotriva liderului UKIP, naționalistul Neil Farage, la South Thanet, în comitatul Kent, cu un program suprarealist, care promite luna de pe cer, dar 'o lună' britanică. În scurta lui de culoare vișinie și cravată în ton, acest personaj cu capul ras și burtă proeminentă de la bere promite, dacă va fi ales, 'să naționalizeze pub-urile'. 

La Salford, în nordul Marii Britanii, Partidul Laburist îl are ca rival pe Mark Berry, alias 'Bez', percuționist și dansator al trupei 'Happy Mondays', care candidează cu formațiunea 'Reality', al cărui semn de identitate este opoziția față de fracturarea hidraulică. Echipat cu o cască de muncitor în construcții, muzicianul și-a lansat campania sub sloganul 'Alătură-te revoluției', acuzându-i pe laburiști că fac aceeași politică cu conservatorii, iar pe aceștia i-a calificat drept 'marionete ale oamenilor de afaceri'.

În sistemul electoral britanic, câștigă în fiecare circumscripție candidatul cu cele mai multe voturi și, la nivel național, partidul cu cele mai multe mandate. Potrivit ultimelor sondaje, conduc în campania electorală laburiștii, cu 34 % din opțiuni, urmați de conservatori cu 32 %, UKIP cu 15 %, Verzii cu 8 % și liberal-democrații cu 7 %.

Tags

Alte Noutati

LIVE: La minut
Meteo Chișinău
6,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,09 m/s
Sat
6
Sun
3
Mon
3
Tue
3
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău