Un angajat al „Exdrupo” este cercetat de CNA și PA într-un dosar de corupere pasivă și activă, fiind suspectat de trucarea unor licitații în interes propriu

  • 20 Decembrie 2022 15:37
Un angajat al „Exdrupo” este cercetat de CNA și PA într-un dosar de corupere pasivă și activă, fiind suspectat de trucarea unor licitații în interes propriu

Un șef de sector al Regiei exploatarea drumurilor și podurilor ”Exdrupo” din cadrul Primăriei mun. Chișinău este cercetat penal pentru corupere pasivă și activă, fapte comise în contextul organizării unor proceduri de achiziții publice. Bărbatul este bănuit că și-ar fi favorizat propria companie la licitațiile organizate de întreprindere, anunță CNA.

Potrivit materialelor acumulate, în perioada anilor 2020-prezent, bănuitul ar fi transmis sume de bani unor persoane din conducerea întreprinderii, echivalente unui anumit procent din contractele semnate, pentru a organiza trucarea procedurilor de achiziții publice în interesul companiei, gestionate de el din umbră, prin persoane interpuse, inclusiv de rudele acestuia. În acest mod,  au fost cauzate întreprinderii municipale daune considerabile.
La data de 19 decembrie, ofițerii CNA și procurorii anticorupție au desfășurat percheziții la sediile unor persoane juridice, dar și la domiciliul, mașinile și în biroul de serviciu ale bănuitului. În prezent, bărbatul este cercetat în stare de libertate.  

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
18,85
Câțiva nori
Umiditate:32 %
Vint:10,8 m/s
Mon
17
Tue
20
Wed
22
Thu
22
Fri
24
Arhivă Radio Chișinău