Un an de la Maidanul din Ucraina

  • 21 Noiembrie 2014 17:48
Un an de la Maidanul din Ucraina

La Kiev, încep la această oră manifestări dedicate unui an de la începutul protestelor proeuropene, care au dus la alungarea din țară a fostului președinte Viktor Ianukovici.

Potrivit autorităților, în timpul evenimentelor care vor avea loc la Kiev cu ocazia Zilei Libertății și a aniversării unui an de la Revoluția Demnității, peste 3.000 de polițiști vor asigura liniștea publică în centrul Kievului.

Evenimentele vor dura până la miezul nopții, în diferite locuri ale capitalei, în special în partea centrală, cunoscută sub denumirea de Maidan. În seara zilei de 21 noiembrie 2013, când fostul președinte Viktor Ianukovici a refuzat să semneze Acordul de Asociere cu UE, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, pe rețelele de socializare au apărut apeluri la protest împotriva conducerii ucrainene, prima acțiune având loc în Piața Independenței din Kiev, când mii de oameni s-au adunat pentru a manifesta împotriva lui Viktor Ianukovici.

Atunci, jurnaliști, studenți și activiști civici au manifestat împotriva puterii și în favoarea continuării procesului de integrare europeană a Ucrainei. Această acțiune a primit ulterior denumirea de "Euromaidan", iar valul de proteste a cuprins mai multe orașe din Ucraina. Potrivit sociologilor, la protestele proeuropene au luat parte aproximativ 20% din populația Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:96 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău