Un agent economic susține că i-a fost demolat ilegal pavilionul comercial
-
04 August 2022 11:32
Ludmila Gandiuc, administratoarea și fondatoarea companiei „Barbus” SRL acuză Primăria capitalei și Pretura sectorului Ciocana de acțiuni ilegale. Potrivit ei, este vorba despre demolarea pavilionului comercial, unde își desfășoară activitatea, cu tot cu stația de așteptare a transportului urban. Ea spune că înțelege că autoritățile vor să facă orașul frumos, să îl reconstruiască, dar trebuie să țină cont și de oamenii care au mici afaceri și care rămân fără loc de muncă. Or, ei nu au cum să concureze cu agenții economici mari la licitațiile desfășurate de municipalitate.
Într-o conferință de presă la IPN, Ludmila Gandiuc a declarat că în anul 1997 a procurat la licitație dreptul de arendă a unui lot. În 2001, a fost construit pavilionul comercial cu stație de așteptare a transportului public. „Am activat, am achitat impozitele, arenda la pământ. În 2010 am depus cerere pentru reconstruirea pavilionului. Mi-au dat certificat de urbanism, am făcut proiectul, iar apoi a fost lărgit drumul. Și am fost nevoit să refac proiectul de trei ori până a fost avizat de către Direcția arhitectură, Direcția transport”, spune femeia.
Procedurile s-au tot tergiversat, iar odată cu schimbarea conducerii Primăriei a cerut audiență la primar, dar fără rost. În 2020 s-a trezit cu prescripție de demolare a pavilionului comercial. A contestat acest document, însă o finalitate pe acest caz nu există, ședințele de judecată fiind amânate de mai multe ori, inclusiv din cauza pandemiei COVID.
„Pe 26 aprilie anul acesta, la ora 08.30 dimineața, au venit lucrătorii Preturii sectorului Ciocana, în frunte cu domnul Boris Stratan, și mi-au spus că vor să demoleze pavilionul comercial. Dar eu măcar nu am fost înștiințată despre aceasta, nu am avut timp. Le-am spus să-mi dea măcar o săptămână ca să-mi împrăștii marfa, să o vând sau să o întorc înapoi la producători. Și voi demola singură pavilionul, deoarece acolo sunt multe lucruri care pot fi folosite în interior, însă domnul Stratan mi-a spus că am o oră la dispoziție. Dar eu m-am pregătit ca toți moldovenii de Paști, am procurat marfă ca să am cu ce lucra. Nu mi s-a acordat acea săptămână la dispoziție”, explică Ludmila Gandiuc.
Administratoarea companiei a menționat că în dispoziție se spune că au fost organizate audieri prealabile, însă ea la ele nu a fost invitată. Mai mult, în dispoziție se precizează că actul poate fi contestat în termen de 30 de zile, dar de fapt muncitorii imediat venise să demoleze pavilionul. A încercat să se înscrie în audiență și la conducerea Preturii Ciocana, dar fără rezultat.
„Am încercat să scot marfa, dar au scos-o muncitorii. O parte din marfă s-a deteriorat, au aruncat facturile fiscale în timp ce eu căutam unde să stochez marfa. Au procedat ca niște barbari. Așa ceva nu este posibil. Trebuie să fie acordate vreo două săptămâni la dispoziție ca omul să-și vândă marfa, să fie pregătit pentru demolare, dar nu să vină excavatorul și să dea tot jos. Noi am rămas cinci persoane de vârsta mea fără serviciu și care nu se pot angajat acum nicăieri la lucru”, a declarat Ludmila Gandiuc.
Ea a mai spus că autoritățile procedează foarte urât cu întreprinzătorii mici, li se sistează activitatea, fără a li se acorda o alternativă. „Când am procurat lotul la licitație mi s-a spus că, dacă o să fie nevoie de teren pentru oraș, mie o să-mi propună loc în altă parte, dar când prelungeam arendă peste fiecare zece ani, Primăria mereu schimbă condițiile. Și nu poți să faci absolut nimic, deoarece schimbarea este unilaterală. S-a procedat foarte urât. Nu mai am bani, dar mai sunt doi agenți economici cărora le sunt datoare”, s-a plâns antreprenoarea.