Ultimele evoluții în regiune

  • 18 Martie 2014 17:29
Ultimele evoluții în regiune

Discutăm astăzi despre vizita primului ministru la Kiev, dar și despre ultimele evoluții în regiune cu editorialistul și comentatorul politic, Petru Bogatu.

 

Republica Moldova sprijină suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei, a declarat premierul Iurie Leancă, în cadrul vizitei sale de ieri la Kiev.  La întrevederea cu omologul său ucrainean Arseni Yațeniuk, Iurie Leancă a calificat drept ilegal așa-numitul „referendum” desfășurat în Crimeea, deoarece acesta contravine Constituției Ucrainei și normelor de drept internațional.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Arseni Yațeniuk i-a mulțumit lui Iurie Leancă pentru sprijinul Republicii Moldova în situația dificilă în care se află Ucraina. Totodată premierul ucrainean a felicitat Guvernul de la Chișinău pentru succesele  obținute în procesul de liberalizare a regimului de vize cu UE. ”Vom merge împreună pe drumul integrării europene”, a declarat șeful Executivului de la Kiev.

Pe parcursul întrevederii au fost abordate subiecte ce țin de cooperarea în domeniul energetic, finalizarea procesului de demarcare a frontierei de stat, reglementarea raporturilor de proprietate, funcționarea Complexului hidroenergetic nistrean și protecția bazinului râului Nistru.

Referitor la problema transnistreană, părțile au menționat necesitatea continuării negocierilor pentru identificarea statutului special al regiunii ca parte componentă a Republicii Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Istoria la pachet cu Gheorghe Cojocaru
Meteo Chișinău
22,61
Cer fragmentat
Umiditate:49 %
Vint:4,09 m/s
Sun
22
Mon
20
Tue
21
Wed
23
Thu
23
Arhivă Radio Chișinău