Ultima zi în care cetățenii mai pot depune cereri pentru a solicita compensații la energie pentru luna ianuarie
-
28 Ianuarie 17:00
Pe 28 ianuarie este ultima zi în care mai pot fi completate cererile pentru solicitarea compensațiilor la energie pentru această lună. Pe parcursul sezonului rece, cererile pot fi depuse în orice moment, însă compensațiile nu vor fi acordate retroactiv pentru lunile anterioare, transmite MOLDPRES.
De asemenea, dacă cererea este depusă după data de 28 a lunii, ajutorul va fi acordat începând cu luna următoare. Compensațiile pentru luna decembrie pentru consumatorii de gaze naturale au crescut deoarece tariful a fost majorat la finele lunii noiembrie. Totodată, pentru luna ianuarie vor fi oferite compensații și la energia electrică și cea termică, după ce au fost ajustate tarifele, scrie sursa citată.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, a asigurat anterior cetățenii că Guvernul va atenua orice creștere de tarife la energie.
„Guvernul lucrează pentru a ne asigura că și în acest an oferim tot suportul necesar, astfel încât cetățenii care beneficiază de compensații să nu achite pentru energie mai mult decât anul trecut”, a declarat Alexei Buzu.
În luna noiembrie 2024, au fost înregistrați aproximativ 703 mii de solicitanți în sistemul de compensații, iar alte 33 mii de familii au depus cereri în luna decembrie.
Mărimea compensațiilor pentru luna noiembrie a fost cuprinsă între 300 și 800 de lei, în funcție de veniturile familiilor. Pentru luna decembrie, compensațiile au crescut și variază între 500 și 1 000 de lei.
Pentru a primi compensații, toți consumatorii casnici trebuie să înregistreze o cerere, indiferent dacă au depus o solicitare anul trecut. Aceasta poate fi completată online, pe platforma compensatii.gov.md sau cu ajutorul registratorilor.
Guvernul oferă al treilea an consecutiv compensații la energie gospodăriilor vulnerabile. Măsura este inclusă în programul „Ajutor la contor” . Compensațiile se acordă pentru perioada rece a anului, care include lunile noiembrie-martie.