Așadar luna aceasta se termină relația Regatului Unit cu un Parlament European (PE) la a cărui construcție instituțională au contribuit în mare măsură și britanicii timp de peste 40 de ani, chiar dacă în ultima vreme atenția acolo s-a concentrat mai degrabă pe deputatul eurofob Nigel Farage.

Figura cea mai vizibilă a istoriei reprezentării Londrei în legislativul comunitar este unicul președinte britanic al PE, conservatorul Henry Plumb, între anii 1987 și 1989, a cărui frază cea mai evocată are astăzi o mare semnificație: ''M-am născut britanic, dar voi muri european''. Înainte de a intra în politică, Henry Plumb a fost agricultor și a știut cum să ocolească eternele reticențe ale Londrei față de Bruxelles.

Agricultura reprezintă doar o mică parte a economiei britanice și dat fiind că aproximativ 60% din bugetul comunitar era dedicat Politicii Agricole Comune (PAC), guvernul de la Londra a estimat că contribuie prea mult în raport cu ceea ce primește. În 1984, premierul conservator Margaret Thatcher - al cărei nume îl poartă în prezent o sală din sediul PE de la Strasbourg - a reușit astfel să obțină o scădere substanțială a contribuției britanice la bugetul comunitar pentru care a insistat atunci prin celebra expresie 'I want my money back'.

Anterior, în anul 1979, guvernul de la Londra a refuzat să participe la sistemul monetar european. Apoi s-a opus oricărei inițiative de aprofundare a integrării politice europene, în anul 1985 a refuzat să se alăture acordurilor Schengen, iar în 1993 nu a vrut să intre în zona euro, toate aceste decizii fiind justificate de Margaret Thatcher prin respingerea de către țara sa a ideii creării 'unui superstat european care să-și exercite dominația de la Bruxelles', rememorează France Presse într-un articol denumit ''Brexit - un divorț după patru decenii de căsătorie fără dragoste''.

Chiar înainte de a vorbi despre ''divorț'', britanicii și proeuropenii aveau schimburi de replici înveninate în public și în privat, iar tonul discuțiilor din PE a urcat în anii anteriori Brexitului, notează EFE.

Mereu activul Nigel Farage, fostul lider al partidului UKIP, a reușit în 2010 să devină viral cu o intervenție în care a denunțat lipsa legitimității democratice a instituțiilor europene, luându-l în derâdere pe proaspăt numitul președinte al Consiliului European, belgianul Herman van Rompuy. ''Ne poți spune cine ești dumneata? Cine te-a votat? Ai carisma unei cârpe umede și aparența unui funcționar bancar de categorie inferioară'', i-a spus Farage taciturnului politician flamand pasionat de haiku-uri (poezii tradiționale japoneze).

Acesta avea să devină unul din momentele memorabile, deși, așa cum au spus agenției EFE obișnuiții locului, ar fi incorect să nu amintim că a fost o vreme când britanicii au făcut multe pentru a construi legislativul european așa cum îl știm astăzi.

De pildă, Francis Jacobs, un vechi funcționar european britanic, astăzi pensionar, coautor al cărții 'The European Parliament', amintește cum eurodeputații britanici animau dezbaterile din hemiciclu prin stilul lor agil și articulat, plin de ironie și cu răspunsuri rapide, caracteristic mai degrabă Westminsterului decât Strasbourgului, și au adus ''mai mult pragmatism'' în legislativul european.

De asemenea, atât conservatorii, cât și laburiștii au avut timp de circa trei decenii un rol important în grupurile politice europene ale popularilor și socialiștilor, până când conservatorii au decis să părăsească Partidul Popular European (PPE) pentru a acționa independent și a nu se mai confrunta cu contraponderea celorlalte mari puteri europene, precum Franța și Germania. ''Acela a fost momentul când, într-un fel, a început Brexitul și am trecut la dictatura germană'', glumește un membru veteran al PPE într-o declarație dată agenției spaniole de presă.

Printre zecile de deputați britanici care au jucat un rol constructiv și fundamental în istoria Parlamentului European se numără și Pauline Green, care era lidera grupului socialiștilor europeni atunci când Comisia Europeană condusă de luxemburghezul Jacques Santer a fost nevoită să-și dea demisia în urma acuzațiilor de corupție.

Eurodeputații veterani Richard Ashowrth și Richard Corbett au mărturisit reporterului agenției EFE regretul lor că se despart pentru totdeauna de locul din Parlamentul European. ''Eu sunt britanic și în același timp european. De ce acestea nu mai sunt compatibile?'', se întreabă Corbett, un personaj-cheie al creșterii rolului legislativului comunitar în rândul instituțiilor europene.

Și nu sunt singurii care o să ducă dorul sesiunilor plenare de la Strasbourg. Însuși Farage, etalonul eurofobiei, a spus săptămâna aceasta că a fost ''fericit'' în Parlamentul European și că tarta flambée și vinul alsacian ''nu sunt rele'', transmite AGERPRES.