ULTIMA ORĂ! Associated Press: Rachete rusești au lovit Polonia, stat membru NATO. Două persoane au fost ucise
-
15 Noiembrie 2022 21:00
Un înalt oficial al serviciilor de informații americane a afirmat că rachete rusești au intrat în Polonia, stat membru membru NATO, ucigând două persoane, scrie Associated Press,
Purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Mueller, nu a confirmat imediat informația, dar a spus că liderii de vârf țin o întâlnire de urgență din cauza unei „situații de criză”, scrie sursa citată.
Presa poloneză a informat că două persoane au murit marți după-amiază după ce un proiectil a lovit o zonă din localitatea Przewodów, un sat polonez de lângă granița cu Ucraina.
Poliția, parchetul și armata sunt deja la fața locului. Forțele armate poloneze sunt în „alertă maximă”, potrivit postului de radio polonez ZET.