UE vrea să folosească activele oligarhilor ruși pentru reconstrucția Ucrainei. Von der Leyen: Și Rusia ar trebui să aibă o contribuție

  • 20 Mai 2022 11:09
UE vrea să folosească activele oligarhilor ruși pentru reconstrucția Ucrainei. Von der Leyen: Și Rusia ar trebui să aibă o contribuție

Uniunea Europeană vrea să folosească activele înghețate ale oligarhilor ruși pentru a finanța reconstrucția Ucrainei după război, a spus președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de Reuters.

Comisia a propus miercuri un împrumut de 9 miliarde de euro pentru Ucraina pentru a ajuta țara să funcționeze, în timp ce luptă împotriva ocupanților ruși, scrie digi24.ro.

„Avocații noștri lucrează intens la găsirea unor posibile modalități de folosire a activelor înghețate ale oligarhilor pentru reconstrucția Ucrainei. Cred că și Rusia ar trebui să aibă o contribuție”, a spus von der Leyen pentru postul german de televiziune ZDF.

Ea a adăugat că este în favoarea cuplării reconstrucției pe termen lung a Ucrainei cu reformele necesare pentru ca țara să adere la Uniunea Europeană.

Ucrainenii vor un viitor în Uniunea Europeană, însă trebuie îndeplinite anumite standarde pentru aderare în domenii precum statul de drept și în sfera economică și politică, a spus șefa Comisiei Europene.

„Procesul de aderare depinde foarte mult de modul în care se comportă țara candidată și de ceea ce face. Ucraina vrea să adere la UE cu orice preț, ceea ce înseamnă că există o motivație puternică pentru a întreprinde reformele necesare”, a spus ea.

„Va trebui să cofinanțăm reconstrucția Ucrainei. Este logic să abordăm reformele în același timp, de exemplu împotriva corupției sau consolidarea statului de drept”, a spus ea.

Pentru aceasta, Comisia Europeană propune constituirea unei „platforme de reconstrucție condusă de Ucraina și de Comisia Europeană și care să reunească statele membre ale UE, alți donatori bilaterali sau internaționali, instituții financiare internaționale și alți parteneri care gândesc la fel”.

Fondul Monetar Internațional estimează că Ucraina are nevoie de 5 miliarde de euro pe lună ajutor financiar în lunile următoare.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău