UE va oferi 185 000 de euro pentru IMM-urile din R. Moldova
-
26 Noiembrie 12:06
Republica Moldova va beneficia de un grant de 185 000 de euro din partea Uniunii Europene pentru implementarea proiectului „REC4SMEs”, care sprijină întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din sectoarele agroalimentar și comerț.
Membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă au aprobat în ședința de astăzi raportul de aviz consultativ pentru semnarea acordului de grant cu Agenția Executivă pentru Consiliul European pentru Inovare și IMM-uri (EISMEA). Proiectul va fi implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pe durata a 24 de luni, finanțarea nerambursabilă acoperind 75% din costurile totale, iar ODA contribuind cu 25%.
Proiectul prevede crearea a trei comunități de energie regenerabilă (CER) în Republica Moldova. Fiecare comunitate va oferi IMM-urilor vouchere pentru servicii de dezvoltare în valoare de până la 20 000 de euro, reducând costurile energetice ale firmelor cu aproximativ 20%.
Comunitățile de energie regenerabilă pot fi înființate de persoane fizice, juridice sau autorități locale și au scopul de a produce, stoca, consuma și vinde energie electrică din surse regenerabile, precum soarele, vântul, apa sau biomasa, contribuind la creșterea eficienței energetice a IMM-urilor.
Ratificarea acordului de grant urmează să fie propusă spre examinare în plenul Parlamentului.

