UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al R. Moldova

  • 22 Februarie 2020 14:00
 UE și-a consolidat poziția de partener comercial principal al R. Moldova

În ultimii doi ani, Uniunea Europeană și-a consolidat poziția de partener comercial principal al Republicii Moldova, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei ș Infrastructurii.

 Potrivit datelor prezentate de MEI, schimburile comerciale înregistrate în anul 2019 cu UE a atins valoarea de 4,32 miliarde de dolari sau circa 55 la sută din totalul schimburilor comerciale realizate de către țara noastră.

Totodată, spre piața europeană au fost direcționate 66 la sută din exporturile moldovenești. S-a constatat o creștere a numărului companiilor exportatoare în UE, atingând în anul 2019 cifra de 1837 de companii. Aceasta reprezintă 70 la sută din numărul total de companii antrenate în activități de export.

Topul țărilor UE în care companiile moldovenești exporturi mărfuri și produse sunt: România, Italia, Germania, Polonia și Bulgaria. Una dintre cele mai importante realizări la capitolul comerțului cu Uniunea Europeană din anul 2019 este actualizarea Anexei XV din Acordul de Asociere prin care Republicii Moldova i se acordă cote tarifare suplimentare fără taxe vamale pentru exportul de struguri de masă și prune, o nouă cotă fără taxe vamale pentru cireșe, precum și majorarea pragurilor de declanșare în cadrul mecanismului împotriva eludării pentru exporturile de grâu, orz, porumb și cereale prelucrate în UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Arhivă Radio Chișinău