UE și NATO fac apel la calm în Macedonia, după protestele din Parlament
-
29 Aprilie 2017 20:35
Uniunea Europeană și NATO au făcut apel la calm în Macedonia după ce protestari naționaliști au luat cu asalt Parlamentul, atacând politicieni și jurnaliști într-o încercare de a preveni alegerea unui etnic albanez ca purtător de cuvânt,
Protestatarii, suporteri ai fostului premier conservator Nikola Gruevski, al partidului VMRO, susținut de Rusia, au solicitat noi alegeri.
Peste 100 de persoane au fost rănite în urma unor confruntări violente între manifestanți și parlamentari ai opoziției.
Diplomația de la Moscova consideră că țările vestice au avut "interferențe mari" în afacerile interne ale Macedoniei, iar acest aspect este principalul motiv al crizei politice.
Macedonia este fără Guvern de la începutul anului, în condițiile în care partidul conservator VMRO-DPMNE s-a plasat pe primul loc la alegerile legislative anticipate din decembrie, însă nu a reușit să își asigure o majoritate în Parlament. Președintele Gjorge Ivanov a refuzat să aprobe un Guvern de coaliție format de liderul SDSM, Zoran Zaev.