UE și Marea Britanie au convenit un armistițiu de trei luni în ''războiul cârnaților''

  • 30 Iunie 2021 19:22
UE și Marea Britanie au convenit un armistițiu de trei luni în ''războiul cârnaților''

Comisia Europeană și Regatul Unit au convenit miercuri o extindere până în octombrie a perioadei de grație ce amână implementarea completă a controalelor și a formalităților vamale în cazul transporturilor de carne refrigerată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, prevăzute în protocolul nord-irlandez din acordul Brexit și care au provocat între Londra și Bruxelles disputa cunoscută sub numele de ''războiul cârnaților'', relatează Reuters, citat de AGERPRES.

Acordul provizoriu survine cererii Londrei, Bruxellesul acceptând de asemenea înlesnirea transportului medicamentelor și câinilor-ghid dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, precum și deplasările șoferilor nord-irlandezi în Irlanda cu documentele de asigurare existente, decizii menite să atenueze tensiunile care s-au amplificat între europeni și britanici după ce Regatul Unit a părăsit blocul comunitar.

Dispozițiile comerciale specifice incluse în protocolul nord-irlandez din acordul Brexit au impus controale și birocrație în desfășurarea acestor fluxuri comerciale, până într-acolo încât amenință aprovizionarea Irlandei de Nord cu produse din carne din Marea Britanie (în special cârnați englezești) și creează, potrivit Londrei, o frontieră de facto în interiorul Regatului Unit, amenințând integritatea și suveranitatea acestei țări.

Conform acestui protocol, pentru evitarea reapariției unei frontiere fizice între Irlanda de Nord și Republica Irlanda, care ar amenința acordul de pace din Vinerea Mare semnat în 1998, controalele vamale au fost deplasate în porturile nord-irlandeze, controale ce se aplică și pentru mărfurile venite din Marea Britanie. Irlanda de Nord rămâne astfel atât în teritoriul vamal britanic, cât și în piața unică europeană, situație care în practică a perturbat comerțul dintre Marea Britanie și Irlanda de Nord.

Protocolul prevede o perioadă de grație privind controalele vamale asupra ''produselor din carne refrigerată'' până la 1 iulie 2021, dată după care, în lipsa acordului anunțat miercuri, nu ar mai fi posibile livrările de cârnați englezești refrigerați și de carne congelată dinspre Marea Britanie către Irlanda de Nord, ca urmare a unei interdicții a UE privind importurile de astfel de produse din țările terțe, în rândul cărora a intrat și Regatul Unit după Brexit.

Totuși, înțelegerea de miercuri doar amână soluționarea acestei probleme, divergențele dintre cele două părți persistând. În timp ce Londra cere revizuirea protocolului nord-irlandez pentru eliminarea obstacolelor ce împiedică transportul respectivelor produse, Bruxellesul consideră că la finalul perioadei de grație acum prelungite supermarketurile nord-irlandeze ar trebui să-și stabilească surse alternative de aprovizionare sau că Marea Britanie ar trebui să accepte propunerile europene de a-și alinia standardele de siguranță alimentară la cele ale UE. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
22,18
Cer senin
Umiditate:42 %
Vint:3,6 m/s
Wed
15
Thu
8
Fri
8
Sat
7
Sun
4
Arhivă Radio Chișinău