UE și justiția britanică îi cer lui Boris Johnson să prezinte un plan privind Brexit

  • 19 Septembrie 2019 11:56
UE și justiția britanică îi cer lui Boris Johnson să prezinte un plan privind Brexit

Uniunea Europeană și Curtea Supremă a Marii Britanii îi solicită premierului Boris Johnson să prezinte planuri urgente privind soluționarea crizei politice generate de ieșirea țării din Blocul comunitar, informează Mediafax.

Curtea Supremă a Marii Britanii a decis miercuri să îi solicite premierului Boris Johnson să prezinte un plan în legătură cu măsurile în cazul în care instanța va anula decizia de suspendare a Parlamentului de la Londra, potrivit Bloomberg.

Președintele Curții, judecătoarea Brenda Hale, a anunțat că informațiile solicitate Guvernului vor trebui să fie prezentate instanței până la finalul audierilor, ceea ce înseamnă că Executivul britanic are termen până joi pentru a prezenta măsurile pe care intenționează să le ia în cazul unui verdict nefavorabil.

James Eadie, reprezentantul Guvernului, a declarat că acest plan va fi prezentat în formă scrisă în cel mai scurt timp.

Totodată, Uniunea Europeană a decis să îi solicite lui Boris Johnson să prezinte un plan privind Brexit până la finalul acestei luni, în caz contrar riscând ca țara să iasă din Blocul comunitar fără un acord. În cadrul unor discuții care au avut loc miercuri la Paris, președintele Franței, Emmanuel Macron și Antti Rinne, premierul Finlandei, țară care deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, au decis să îi dea acest ultimatum premierului britanic.

Sursa: Mediafax

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,96
Cer senin
Umiditate:61 %
Vint:5,14 m/s
Mon
6
Tue
5
Wed
5
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău