UE se pregătește să dea în judecată AstraZeneca pentru că nu a livrat dozele de vaccin promise (presă)

  • 22 Aprilie 2021 10:53
UE se pregătește să dea în judecată AstraZeneca pentru că nu a livrat dozele de vaccin promise (presă)

Comisia Europeană se pregătește să deschidă un proces împotriva producătorului de vaccinuri AstraZeneca, a relatat miercuri seară publicația Politico, citând cinci diplomați din UE, rămași sub protecția anonimatului, potrivit Reuters, preluat de Agerpres.

La o întâlnire de miercuri a ambasadorilor, majoritatea țărilor din UE au spus că vor sprijini darea în judecată a companiei în urma plângerilor că nu a livrat dozele de vaccin promise blocului comunitar.

Scopul acestei proceduri judiciare este de a obliga AstraZeneca să livreze dozele stabilite prin contractul său cu UE, a mai scris Politico, citând un diplomat.

Alți doi diplomați au precizat că există un termen limită, până la sfârșitul acestei săptămâni, până la care țările din UE pot opta pentru retragerea din această acțiune judiciară.

AstraZeneca a stârnit nemulțumirea UE în ianuarie, atunci când a anunțat că nu va putea să livreze blocului comunitar numărul de doze anticipat inițial.

Până la sfârșitul primului trimestru, compania a livrat Uniunii Europene 30 de milioane de doze, și nu 100 de milioane de doze promise prin contractul cu UE.

Acest deficit a încetinit campaniile de vaccinare din țările din UE.

Compania speră să livreze circa 70 de milioane de doze până la sfârșitul celui de-al doilea trimestru din acest an, când ar fi trebuit să ofere toate cele 300 de milioane de doze prevăzute în înțelegerea cu UE.

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de muzică cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
2,18
Cer fragmentat
Umiditate:65 %
Vint:5,14 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău