UE: Președinta Parlamentului European face apel la solidaritate cu Ucraina și cu cei vulnerabili în mesajul de Crăciun

  • 25 Decembrie 2022 14:00
UE: Președinta Parlamentului European face apel la solidaritate cu Ucraina și cu cei vulnerabili în mesajul de Crăciun

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a făcut apel sâmbătă la solidaritate cu Ucraina, dar și cu "cei vulnerabili, cei care sunt singuri, cei uitați și ignorați", într-un mesaj video distribuit pe profilul său de Twitter cu ocazia sărbătoririi Crăciunului, informează Agerpres.


Metsola a făcut apel la valorile europene și la solidaritate "cu cei care luptă în Ucraina, cu cei închiși în Belarus, cu cei care sunt pe străzi în Iran".


Președinta Parlamentului European a evidențiat, în egală măsură,"necesitatea de a garanta demnitatea tuturor, pentru cei care se luptă să se descurce până la sfârșitul lunii" și nu își pot "încălzi casele" sau "hrăni copiii".

Politiciana malteză s-a referit și la cei care ajung "în bărci precare în căutarea unei noi vieți" și la cei care vor "să trăiască și să iubească pe cine vor".

Metsola a menționat, de asemenea, nevoia de "împuternicire, egalitate și justiție", în special pentru femeile care suferă abuzuri și luptă pentru a avea aceleași drepturi ca bărbații.

În mesajul său de Crăciun a cerut, de asemenea, încetarea rasismului, discriminării, antisemitismului și a sărăciei la nivel intergenerațional.

Pe de altă parte, notează EFE, președinta Parlamentului European nu a menționat scandalul de corupție legat de presupusa luare de mită din partea Qatarului, dosar anchetat de justiția belgiană în care este acuzată socialistă elenă Eva Kaili, destituită de Metsola din funcția de vicepreședintă a Parlamentului European

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de seară București
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău