UE pregătește o nouă strategie de securitate. Ursula von der Leyen: „Este timpul să adoptăm o nouă abordare europeană”
-
16 Ianuarie 09:10
Comisia Europeană va prezenta până în luna iulie o nouă strategie de securitate, menită să ofere un „răspuns adecvat” schimbărilor geopolitice tot mai accelerate, a anunțat Ursula von der Leyen. Planul, aflat într-o fază incipientă, ar urma să redefinească abordarea europeană în domeniul apărării, pe fondul evoluțiilor tensionate de pe scena internațională.
„Obiectivul este, de fapt, să adunăm toate cunoștințele pentru a recunoaște schimbările geostrategice și nevoile existente, dar și schimbările geopolitice din lumea noastră și să oferim un răspuns adecvat acestora”, a indicat Ursula von der Leyen într-o conferință de presă cu ocazia unei vizite a Colegiului comisarilor europeni în Cipru. Cipru deține președinția rotativă semestrială a Consiliului Uniunii Europene (CONS UE), iar politiciana germană a precizat că, în această perioadă, executivul european va prezenta o nouă strategie de apărare, scrie digi24.ro.
„Este timpul să adoptăm o nouă abordare europeană în această privință și, în contextul actual în materie de securitate și apărare, am decis că este, de asemenea, momentul, în timpul președinției sale, să prezentăm o nouă strategie europeană de securitate”, a declarat Ursula von der Leyen.
Șefa CE a asigurat că s-a început să se lucreze la această nouă inițiativă și a adăugat că, având în vedere că aceasta se află într-o fază incipientă, „nu este prudent să limităm sau să extindem în mod explicit diferitele teme”.
Von der Leyen a afirmat că anul trecut s-a înregistrat un progres mai mare la nivel european în domeniul securității și apărării decât „în deceniile anterioare” odată cu prezentarea unei cărți albe, a foii de parcurs pentru pregătirea pentru 2030 și cu miza ca statele membre să mobilizeze până la 800 de miliarde de euro.
Ea a amintit că, în prezent, CE a promovat împrumuturi de 150 de miliarde de euro pentru achiziții comune prin programul SAFE, la care participă 19 state membre, dintre care opt au primit deja aprobarea Comisiei pentru alocările lor.
„Acum este urgent să aprobe Consiliul aceste planuri pentru a permite deblocarea rapidă a fondurilor. Și, dacă lucrurile merg repede, am putea stabili recordul ca, de la propunerea de securitate în colegiu până la decontare să fie nevoie doar de un an, ceea ce ar fi fantastic”, a comentat ea.

