UE instituie noi sancțiuni care taie Belarusului importante surse de venit

  • 21 Iunie 2021 16:01
UE instituie noi sancțiuni care taie Belarusului importante surse de venit

Uniunea Europeană a decis luni să taie importante surse de venit ale regimului din Belarus, pentru a sancționa acțiunea acestuia de a redirecționa către Minsk un avion luna trecută pentru a-l aresta pe jurnalistul opozant Roman Protasevici, care se afla la bordul acestuia, relatează luni AFP, citat de AGERPRES.

Decizia a fost aprobată în unanimitate de miniștrii de externe din statele UE, au doi participanți la reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, desfășurată la Luxemburg.

''Aceasta nu se întâmplă în fiecare zi, dar (acum) UE este pe aceeași linie'', a declarat ministrul de externe luxemburghez, Jean Asselborn. ''Avem deja sancțiuni care vizează persoane. Iar acum avem sancțiuni în șapte sectoare economice, începând de la arme și până la tutun sau îngrășăminte, adică potasiu'', un important produs de export pentru Belarus, a precizat el.

''Sunt măsuri care vor afecta masiv Belarusul și veniturile acestui stat, așadar și fondurile de care depind Lukașenko și regimul său'', a spus la rândul său ministrul de externe german Heiko Maas.

Miniștrii de externe din statele UE au discutat mai întâi cu opozanta belarusă în exil Svetlana Tihanovskaia, apoi au început reuniunea Consiliului UE Afaceri Externe, la care au aprobat adăugarea a 78 de nume și 8 entități pe lista responsabililor belaruși sancționați pentru reprimarea opoziției.

UE va sista astfel importurile anumitor tipuri de potasiu și de produse petroliere din Belarus, printre care și motorina. Noile sancțiuni au și o componentă financiară, fiind interzise orice împrumuturi sau vânzarea unor anumite produse financiare către bănci sau alte instituții financiare publice belaruse. Va fi de asemenea consolidat embargoul european asupra armelor, pentru a include aici și armele de vânătoare și de sport, precum și interzicerea vânzării către Belarus a produselor cu dublă întrebuințare (civilă și militară) și a echipamentelor de supraveghere.

Prin această nouă serie de sancțiuni liderii UE speră să-l facă pe președintele Aleksandr Lukașenko să cedeze și să părăsească puterea. Sancțiunile ''sunt un mijloc de a face presiune asupra guvernului din Belarus și ele vor face rău'', a spus șeful diplomației europene, Josep Borrell, în timp ce opozanta Tihanovskaia crede că aceste măsuri ''pot contribui la încetarea violenței și eliberarea oamenilor''.

Totuși, sancțiunile instituite până în prezent, care vizează 88 de membri ai regimului, inclusiv pe Lukașenko, nu au avut nicidecum un asemenea efect, reprimarea opoziției belaruse accentându-se.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-1,15
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău